Târgul Internaţional GAUDEAMUS, ediţia a 20-a (20-24 noiembrie 2013)

Ediţia cu numărul 20 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Deschiderea oficială: miercuri, 20 noiembrie, la ora 12.00

Invitatul de onoare al ediţiei 2013 este Grupul ţărilor nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia

Programul de vizitare al târgului este următorul: miercuri – vineri, între orele 11.00 şi 20.00, sâmbătă – duminică, între orele 10.00 şi 20.00.


afis_gaudeamus20_a3s

 

 

Câștigătorii, dar mai ales susținătorii Premiilor Superscrieri ediția a III-a, 2013

A fost si Gala Premiilor Superscrieri editia a III-a, 2013.

Ati aflat deja castigatorii; daca nu i-ati aflat, ii gasiti pe toti aici- “Câștigători Premiile Superscrieri ediția a III-a, 2013”. Am citit mai toate textele castigatoare si nu pot decat sa fiu foarte fericita ca aceste texte sunt puse in valoare si premiate.

Si mai bucuroasa sunt ca exista oameni si companii care pun umarul si niste bani pentru ca aceste texte (si autorii lor) sa fie puse in valoare si premiate. Anul acesta acestia au fost:

  • sponsor principal: Orange nu este doar culoarea optimismului, ci şi numele sub care creativitatea, îndrăzneala şi tehnologia se întâlnesc pentru a le oferi oportunitatea oamenilor să comunice aşa cum simt.
  • Avon pledează atât pentru frumuseţea exterioară, cât şi pentru cea interioară, ajutând femeile nu doar să arate bine, ci şi să se simtă bine. Cu o activitate de peste 15 ani în România, Avon s-a implicat în acţiuni filantropice, centrate cu predilecţie pe violenţa domestică şi împuternicirea femeilor. “Ne bucurăm să îi avem printre susţinători pentru că nimic nu este mai important pentru jurnalism decât protejarea şi promovarea drepturilor egale.” FFFF
  • Romanian Business Leaders– comunitate a oamenilor de business care funcționează în funcție de aceste patru valori: integritate, acțiune, altruism și încrederea în România.
  • Friends Advertising este nu numai nașul Fundației Friends For Friends, dar și susținătorul numărul 1 al ideilor și proiectelor Fundației, inclusiv al Premiilor Superscrieri.
  • F64
  • Tea Forte 
  • Humanitas EDITURA
  • Okian
  • Editura Publica
  • Editura Vellant

Parteneri media: Hotnews, esquire, academia catavencu, Romania Libera, Decat o Revista, National Geographic, igloo, Institute, The Magazine, RFI, romania pozitiva, All Hollow, SUB25, 121, inspire business, Casa Mea.ro

PREMIILE:

Superscrierea Anului – Oana Sandu, Echilibru

Premiul Juriului – Casa Jurnalistului

Premiul Special Avon pentru o lucrare pe tema violența domestică – Elena Stancu, Am crescut lângă un tată violent

Categoria ESEU
locul I

Teodora Neagu, Noaptea Fluturelui mov

locul II

Oana Lohan, Un avion de hârtie care chiar zboară

locul III

Philip O Ceallaigh, Groapa comună

Categoria REPORTAJ
locul I

Radu Ciorniciuc, Al doilea masacru al cailor

locul II

Oana Sandu, Echilibru

locul III

Oana Moisil, Traficul de morți de la Roșia Montană

Categoria PORTRET
locul I

Ștefan Mako, Strada Cristinei

locul II

Ana Maria Ciobanu, Perspective

locul III

Vlad Odobescu, Întoarcerea lui Marius

Categoria OPINIE
locul I

nu s-a acordat

locul II

Luiza Vasiliu, Uniți salvăm

locul III

Victoria Stoiciu, De ce a devenit Roșia Montană problema tuturor

Categoria FOTOJURNALISM ȘI MULTIMEDIA
locul I

Attila Biro, Lista torționarilor care trăiesc

locul II

Vlad Ursulean, Fracking România | Din Pennsylvania până-n Bârlad

locul III

Alina Matiș, Florin Negruțiu, Sindromul NU. Cum tratează armata română stresul posttraumatic

Ateliere de educație cinematografică pentru copii. Din 16 noiembrie

O initiativa interesanta de notat si de profitat de ea: ateliere de educație cinematografică pentru copii, unul pentru copii între 7 și 10 ani și unul pentru cei între 11 și 14. Din 16 noiembrie.

Detalii e pagina evenimentului.

Atelierele sunt ținute de Ileana Bîrsan, jurnalist și critic de film.

PROGRAMUL ATELIERELOR
Atelierul nr. 1 | 16 noiembrie | De la fotografie la imagini în mișcare. Memorie, imaginație și poveste. La ce sunt bune filmele?
Atelierul nr. 2 | 23 noiembrie | Din ce sunt compuse și cum sunt construite imaginile (camera, sunet, lumină, culoare, personaje)? Ce legături sunt între aceste elemente și ce impresii ne lasă?
Atelierul nr. 3 | 30 noiembrie | Sunetul (muzică, efecte sonore, voce și liniște) – prezența și absența lui. Ce importanță are coloana sonoră în legătură cu imaginile, cu personajele, cu povestea?
Atelierul nr. 4 | 7 decembrie | Regizor, narator, personaj, spectator. Cine spune povestea și ce urmează? Cum a fost filmul?
Atelierul nr. 5 | 14 decembrie | Vizionarea unui film în urma căruia reluăm în discuție elementele principale discutate în cele 4 ateliere și impactul emoțional pe care îl are asupra lor. Părinții sunt invitați să participe la ultimul atelier.

Vor fi folosite fragmente din:
filme de Charles Chaplin și Buster Keaton
Nanook of the North (1922), Robert J. Flaherty
The Wizard of Oz (1939), de Victor Fleming
Singin’ in the Rain (1952), de Stanley Donen, Gene Kelley
Les vacances de Monsieur Hulot (1953), de Jacques Tati
The Red Baloon (1956), de Albert Lamorisse
Mon Oncle (1958), de Jacques Tati
The Party (1968), de Blake Edwards
E.T. the Extraterestrial (1982), de Steven Spielberg
The Neverending Story (1984), de Wolfgang Petersen
Kirikou and the Sorceress (1998), de Michel Ocelot

Participarea se face pe bază de înscriere prin e-mail ileanabirsan@yahoo.com sau prin telefon la 0742 242 734.

Despre cheful la romani

“Concepţia estetică a vieţii, pe plan vulgar, înseamnă a înţelege traiul ca o petrecere. Cât de caracteristică şi cât de românească este noţiunea intraductibilă de chef, care nu poate fi transpusă exact, nici prin cuvântul francez la noce, nici prin cel german Bummel! Cheful este o manifestare, în acelaşi timp egoistă şi generoasă; el înseamnă ignorarea pentru o clipă a grijilor şi răspunderilor; el exprimă în chip culminant şi simbolic psihologia lui Petronius în ediţie populară românească. Românul adevărat nu este niciodată meschin şi îşi râde de aceea dintre compatrioţii lui cum sunt unii ardeleni care arată deprinderi raţionale şi cuminţi în administrarea cheltuielilor lor. Ideea românului despre avere şi venit este epicuriană; scopul acestora este consumul cu toate bucuriile lui.”

Mihail Manoilescu – Rostul şi destinul burgheziei româneşti

via Minoo

Câştigătorul Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, ediţia a II-a

Am citit cele cinci romane finaliste in cadrul competitiei “Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012”, ediţia a II-a. Cred foarte tare ca, dincolo de toate discutiile iscate de competitie, de cine e in juriu si cine ar trebui sa fie, de ce romane se scriu in Romania si ce romane ar trebui sa se scrie, demersul de a organiza o celebrare a romanului romanesc contemporan este extrem de binevenit. Faptul ca niste oameni s-au mobilizat si au reusit sa recompenseze un roman romanesc cu cel mai mai premiu acordat vreodata in aceasta zona, 10.000 de euro este, de asemenea, de laudat. Faptul ca niste companii au sprijinit aceasta intiativa este, din nou, un lucru mare in contextul in care vizibilitatea adusa de implicarea in zona literara nu cred ca iese cel mai bine la analiza de KPI.

Asadar, felicitari organizatorilor (sper sa va mai tina energia si sa reusiti sa organizati si a III-a editie- Asociatia Casa de Cultura), felicitari sponsorilor  (marele premiu a fost oferit de Philip Morris Trading). Alti sustinatori: InterContinental, Editura ALL, Compania de Librării Bucureşti (CLB), Affichage România, Domeniile Sâmbureşti şi Aqua Carpatica.

Felicitari partenerilor media: Hotnews, WebPR, Observator Cultural, Agenţia de Carte, LiterNet, Şapte Seri, Bookaholic, Zelist, Facebook Monitor, Netvibes.

Si castigatorul este…

“Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (Editura Polirom, 2012) a câştigat Premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, in valoare de 10.000 de euro  oferit de compania Philip Morris Trading.


cronicile-genocidului_40518_1_1380541161

p.s. Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial.

O vara foarte instabila

Verile sunt in general, destul de instabile, clar. Dar nu despre ele, verile instabile e vorba in postul asta, ci de filmul “A Very Unsettled Summer” al Ancai Damian (2009 – „Întâlniri încrucişate”, 2011- “Crulic”). Este, desi film romanesc (de fapt coproductie Romania/Cehia/Suedia/Marea Britanie), mai mult in engleza si, desi actiunea are loc in Bucuresti, s-a filmat la Praga.

Scenariul filmului pleaca de la o povestire de Phillip Ó Ceallaigh (scriitor irlandez stabilit in Romania) iar filmul in sine merita vazut. Are elemente de noutate, animatii strecurate prin el, jocuri ciudate intre planul realitatii si al fictiunii, replici savuroase pe ici, pe colo, tensiuni si nuditate. Nu este cel mai coerent film, dar e un film de vazut pentru ca e surprinzator si proaspat oarecum intre filmele romanesti. Nu e cel mai bun, nu e musai nici exact genul meu, dar ma bucur ca l-am prins noaptea tarziu la cinema. E de vazut ca are niste chestii in el care iti raman prin cap sau prin suflet.

O vară foarte instabilă (2013)

Regia: Anca Damian
Scenariul: Philip O’Ceallaigh, Anca Damian
Distributia: Jamie Sives, Ana Ularu, Diana Cavallioti, Kim Bodnia

1395190_207125196134056_15304892_n