LISTA LUCRURILOR PE CARE NU STIM DE CE AR TREBUI SA LE STIM (7)

  • Cică durata medie în care adoarme un om e de șapte minute.
  • Picioarele pinguinilor sunt mult mai mari decât par. De fapt, pinguinii au chiar și genunchi.
  • Cu oamenii cu care cânți împreună te legi emoțional mai ușor și mai repede.
  • Virgina Woolf și-a scris toate cărțile stând în picioare.
  • O zi pe Mercur ține cât 59 de zile pe Pământ.

Romanele finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a

Premiul literar „Augustin Frăţilă”- romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading, anunţă cele cinci romane finaliste:

1. „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, Bucureşti, Ed. Polirom, 2013

2. „Kinderland”, de Liliana Corobca, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013

3. „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de Bujor Nedelcovici, Bucureşti, Ed. Allfa, 2013

4. „Boala şi visul”, de Dan Stanca, Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2013

5. „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec, Bucureşti, Ed. Cartea

Românească, 2013

Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache din cele 65 de romane înscrise în competiţia pentru 10 000 de euro. Urmeaza etapa a doua in care un juriu de 24 de cititori fac un clasament. Ma numar pentru a treia oara printre ei si tare ma bucur.

O sa am o luna sa le citesc si de-abia astept.augustin fratila romane

ABSOLUT! după Ivan Turbincă de Ion Creangă

O piesa musai de văzut la Teatrul Act.

Un Marcel Iureș care e Dumnezeu perfect, Sfânt Petru perfect, Ivan perfect, în această ordine.

Un Alexandru Dabija care regizează de nici nu simți că e regie, ci crezi mereu ca nu are cum să fi fost altfel decât așa -și locul, și netimpul, și ordinea înâmplărilor, a sunetelor, a obiectelor.

Un text plin de putere și delicatete, de umor și de durere, de suav și de greu.

Concepte grele în cuvinte ușoare, probleme mari tratate firesc și fără fasoane.

Aplauze multe.

Ochi preaalbasștri în lacrimi la Marcel Iureș.

Zâmbete pe fețele oamenilor.

O piesa musai de văzut la Teatrul Act– ABSOLUT! după Ivan Turbincă de Ion Creangă.

absolut-afis_mic (1)

Oscar și Tanti Roz, paisprezece scrisori pentru Dumnezeu

Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii.

Așa începe “Oscar și Tanti Roz”, un roman foarte scurt pe care l-am citit pentru ca nu am apucat sa văd piesa de teatru cu același nume mai celebra decât cartea cu același nume.

Textul e delicat și suav, ceea ce rareori poți spune despre un text în care se vorbește despre boli și relele lumii. Dar, când un bolnav întâlnește o bolnavă ne povestețe atât de frumos : “Peggy Blue miroase a alune şi pielea ei e fină şi catifelată, ca a mea pe partea interioară a braţelor, numai că la ea aşa e pe tot corpul.”

“Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi“.
“…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară“.

Dincolo de analize și de fir narativ și scrisori, asta e o carte frumoasă. Cărțile frumoase sunt rare și merită prețuite cum se cuvinte.

Oscar si Tanti Roz ; Eric-Emmanuel Schmitt, ed. Humanitas, 2012.

oscar-si-tanti-roz_1_fullsize