Despre liniște și de ce vorbesc atât de mult

Mereu am vorbit mult. De cele mai multe ori am vorbit mult și foarte alert. Majoritatea prietenilor îmi spunea ca e ok, că zic chestii interesante. O minoritate îmi spunea că sunt obositoare. Mereu am luat în considerare părerea minorității. Uneori e mai interesantă, alteori mai utilă, iar câteodată ajută pur și simplu la o reconfirmare a părerii majoritare (dar nu înainte de o temeinică analiză).

Și mereu, când lumea mă întreba de ce vorbesc așa de mult ziceam următoare poveste: am citit la un moment dat “Ușa interzisă” de Gabriel Liiceanu. Și acolo se zice despre arhitectura barocă așa: e încărcată, foarte încărcată, aglomerată și uneori obositoare, excesivă. Și creatorii ei apelau la supraîncărcarea asta dintr-o primară teamă de vid- horror vacui.

Și, ziceam eu, așa tind și eu- să umplu viduri conversaționale, mă tem intrinsec de vidul tăcerii și mereu încerc să îl umplu cu fraze pline.

Între timp am crescut mai mare. Și am învățat să tac, să accept liniștea. Liniștea a fost una dintre cele mai mari descoperiri ale maturității mele.

Am povestit asta pentru că tocmai am participat la concursul de mai jos:

Scrie un text despre liniște de maxim o pagină (cam 2.500 semne) și trimite-l la call@semisilent.ro.
Dacă ne place, va fi printre primele texte publicate pe SEMI / SILENT, noua platformă de podcast a SÂMBETEI SONORE e pentru radio art, documentar sonor de creație și field recording care se lansează pe 22 octombrie.

Colectă de texte realizată de SEMI / SILENT și SUB25.