Tu pe Tuborg!

In curentii astia de personalizare a orice, de “vreau sa ma simt special si unic, eu, eu , numai eu”, Tuborg ii lasa pe oameni sa isi personalizeze sticlele de bere.

Adica, daca locuiesc in Danemarca si e ziua mea si comand minim 30 de sticle de Tuborg , ele vin cu fatza mea pe ele, sa stie tot cartieru’ cine da de baut.

Dovada: aici

Amintirile unei sali de cinematograf -ep.2-

Unde se duc totusi ratele alea din Central Park, iarna ?
Unde sunt zàpezile de antan ?
Ce fac sàlile de cinematograf noaptea,cind nu au ce face ?

Despre asta as vrea sà vorbesc eu aici. E meseria mea, si un subiect bun pentru orice meserias este meseria lui. Srungarului îi place sà povesteasca despre strungul sau, tractoristultui despre tractor, politicienilor le place sà vorbeasca prostii – fiecare despre ce se pricepe sà faca. Eu voi vorbi despre filme si cinematograf..Am avut si bucurii si necazuri in acesti ani sacrificati pe altarul celei de a saptea arte. O sà încerc sà-mi amintesc aici si de unele si de altele.

O sà încep cu…

I N C E P U T U L

Prin saptezecisisapte am terminat liceul. Tot in acelasi an, nu am intrat pentru prima oara. Multumesc. M-am dus ca tot omul la oficiul fortelor de munca. Mi-au spus sà incerc la cinema. La o saptamina dupa angajare,am plecat la Bucuresti la calificare si de craciun am inceput sà lucrez efectiv la cinema Lumina fost Puskin, fost Apollo.

Toti prietenii mei ma luau cam peste picior:- Ce ma, tocmai la cinematograf ai ajuns…

Dupa citiva ani, tot aceiasi prieteni ma intrebau:

– Nu aveti un post de “ajutor de ciine lup” pe la voi?

In fine, nu spun ca e o onoare deosebita sà lucrezi la un cinematograf dar e totusi mult mai bine decit in alte parti.

Nu aveam de ce sà-mi fie rusine.Nu-mi era rusine sà rup bilete, sà car cutiile cu film la garà sau chiar sà matur in fata cinematografului. Era o muncà ca oriocare alta. Ei,nu chiar ca oricare alta… Lucram in culturà. Desfundam buda si ziceam ca arta cere sacrificii.