Blogul asta face

Three on Yellow letter A N I Educational Brick Letter D letter E letter Z letter I letter L typewriter key letter E

Si recomand cu aceasta ocazie sa (re)cititi posturile din seria Amintirile unei sali de cinematograf, un fel de foileton pe care l-am publicat pe blog. Textul e scris de taica-mio mai demult, cand punea filme ca operator- proiectionist la cinema Lumina din Sighisoara.

In text el povesteste despre cum s-a angajat in ’77 la cinema dupa ce a picat la facultate, de cum erau vazute filmele indiene, care era topul vanzarilor de bilete in mai 1995, despre cum Steven Spielberg “trimitea scisori” la toate cinematografele sa le proiecteze filmele cum trebuie, sau despre cum daca aveai de ales intre un film despre revolutie si unul despre si cu Van Damme, puneai filmul cu van damme, despre cum mergea la gara sa ia rolele de film si unele erau stricate…sau despre 28.01.1999 cand “am avut programat filmul indian “Dragoste fara sfarsit”.

“Cit poate vedea un om in douàzeci de ani? Bineinteles, facem si calcule: Douà filme pe sàptàminà, ori cinsdoi, ori 20 fac 2080. Aprox. Pinà acum nu mi-am dat seama de màrimea cifrei. Un film are o lungime medie de 2500 m. Ar fi 5200 km de pelicula.”

Serialul il gasiti aici (episoadele 1-5). Pentru o lectura logica va trebui sa incepeti de la ultimul post in sus, adica de jos in sus. Episodul 6 este aici.

Sper sa va placa.

Alte filme, pe scurt

Mai zic cateva cuvinte despre cateva filme vazute in ultimul timp:

District 9: mi-a placut foarte mult subiectul, dar umpic mai mult decat subiectul, modalitatea de abordare. Filmul e construit ca un mockumentary, un fel de aparent si fals documentar despre un subiect care nu are cum sa fie real acuma, dar care pare mult mai real decat este.

Felon daca va e dor de Val Kilmer si aveti umpic de timp pentru un film mai usurel cu actiune plasata ca loc intr-o inchisoare americana si ca sentimente pe teritoriul Nedreptatii.


Somers Town
mi-a ramas in cap (si) pustiul indragostit care o roaga pe fata pe care o iubeste sa stea intr-un scaun cu rotile si sa se lase impinsa pana acasa la ea. Si baiatul ii spune ca asa e cu taxiul.

Pentru rusofili si nu numai


Burnt By The Sun (Utomlyonnye solntsem) de Nikita Mikhalkov este un film frumos de vazut intr-o dupa-amiaza urata. E un film atat de plin de soare incat te face sa zambesti aproape sigur. Pe de alta parte, s-ar putea sa te apuce si o tristete asa, mai mare care nu e de la dupa-amiaza. Dupa film, raman locuri idilice in cap, sentimente confuze prin suflet si coji de seminte in covor.

p.s. Mikhalkov si joaca. E Kutov.
p.s. 2 Filmul a luat marele premiu la Cannes in ’94.