Practica in PR la The Practice sau (si) despre harnicie

The Practice a lansat un program de internship foarte interesant pentru orice tanar care vrea sa vada pe bune care-i treaba cu PR-ul.

Seasoned by THE PRACTICE – Ediția de vară

Primul sezon al internshipului începe pe 6 iunie, dată de la care vom sta alături de cei trei interni la bine și la greu timp de 3 luni.

Asta pentru că, deși ne-am dori să avem loc pentru toți pasionații de PR, în birou sunt doar 3 locuri libere. Pentru a se număra printre cei trei, aspiranții trebuie să ne trimită CV-ul la adresa seasoned@thepractice.ro, alături de răspunsul la următoarele teme:

1. Creează o campanie de comunicare adresată tinerilor prin care să revalorizezi hărnicia. (Nu gândi pe un an întreg, ci o campanie concentrată. Ca să te ajutăm puțin, îți propunem să folosești ca pretext ziua de 1 mai.);
2. Sigur ai un om din industrie pe care îl apreciezi. Spune-ne cine e și 3 calități pe care le admiri cel mai mult la el. (Dacă ți-a trecut prin minte să ne vorbești despre cineva din echipa noastră sau din grupul Leo Burnett, renunță pentru că nu ține:) );
3. Spune-ne ceva care să ne dea de gândit. (Nu mai mult de o frază).

Trimiteri pe mail :seasoned@thepractice.ro până la data de 29 mai inclusiv.

În selecția aplicațiilor vom pune preț pe creativitate, prospețimea viziunii, dar și pe rigoarea realizării temelor, adică pe… hărnicie. Cu primii 5 care au răspuns cel mai bine ne vom întâlni, ca să ne cunoaștem și personal. Dintre ei îi vom alege în final pe cei 3 care ne-au impresionat cel mai mult, urmând ca împreună să mergem la drum vreme de 3 luni.

Urmariti pagina de Facebook The Practice pentru detalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *