The Perks of Being a Wallflower

The Perks of Being a Wallflower (2012) sau in traducere ciudatica “Avantajele de a fi o persoana retrasa” este un film cu copii mai mari care se indragostesc. Si este in special despre unul dintre copii care de fapt e adolescent, e foarte dragut, foarte inteligent si foarte simpatic. Apoi apare Emma Watson (care si ea, ca si Keira in filmul anterior vrea sa semene cu Winona Ryder- sau poate mi se pare mie ca sunt fetele astea doua cam fake, asa) si se distruge toata treaba, adica se clasic complica cu batai de cap si de inima.

Este un film frumos ca am si plans la final. Bine, dar io am plans si la Rocky 5, deci nu se pune. Un 7,5 si un zambet.
Ezra-Miller-Emma-Watson-Logan-Lerman-THE-PERKS-OF-BEING-A-WALLFLOWER-590x308

p.s. nu trecem peste…

Sam: Why do I and everyone I love pick people who treat us like we’re nothing?
Charlie: We accept the love we think we deserve.

Tu cu cine ai vrea sa iti petreci sfarsitul lumii?

In preajma fatidicei date cand trea sa vina sfarsitul lumii ma gandeam de amuzament (cum poate ne-am gandit cu totii pret de miimi de secunda) cum ar fi chiar sa fie. Chiar sa fie sfarsitul lumii? Ai putea suna fata sau baiatul de care iti place de mai demult sau ti-a placut in generala  sau in liceu si ai putea sa ii propui sa va pupati si nu ar parea nimic ciudat…doar e sfarsitul lumii azi-maine.

Dar daca ar fi sa stii ca mai sunt trei saptamani cu cine ai vrea sa iti petreci sfarsitul lumii? In cautarea unui prieten cu care sa iti petreci sfarsitul lumii (Seeking a Friend for the End of the World) este evident un film usor stupidut, cam de 6-7 asa, dar pentru zile mai linistite si nepretentioase, merge. E cu iubire in el, deci e frumos.

Joaca in film si fata aia cu privire de caprioara in fata unui aro, Keira Knightley, dar e OK ca seamana cu Winona Ryder si asta o face mai suportabila:).

Moonrise Kingdom, un film ca o turta dulce cu ghimbir si iute un pic

Moonrise Kingdom e un film cu copii despre lucruri de oameni mari. Are delicatetea naiva a lui Amelie (da, de care stiu ca e cool sa ne fi plictisit), cruzimea lui Delicatessen si multe chestii cu iubire si sensibilitate in ele. Si  da, uneori cand te pupi cu o fata e ok si sa scuipi daca ai nisip in gura, ca nu e cu suparare, e doar mai bine sa faci asa. Si daca iubesti o fata, poti sa o duci in padure. Nu e periculos, e doar mai aventuros sa faci asa. Si daca ai prieteni buni poti sa fugi si de ei. Nu e urat, e doar necesar din cand in cand.

Un film frumos, de vazut oricand, mai ales intre Craciun si Revelion cand e stiintific dovedit ca lumea e mai deprimata. Filmul e nedeprimant si pentru ca nu imi plac oamenii care povestesc filmele cand povestesc despre filme o sa va zic doar ca se termina cu iubirea invingatoare. monnrise kingdom

Teorema lui Almodovar | Antoni Casas Ros

Teorema lui Almodovar este un roman semi-poate-autobiografic scris de poate Antoni Casas Ros. De fapt, scriitorul e secret, nu se arata, nu-l stie nimeni si se pare ca ar fi suferit un accident de masina care l-a mutilat. Dar, astea-s doar presupuneri si, sincer, nici nu mi se pare foarte important.

As incepe sa spun despre cartea asta ca incepe foarte frumos:

“Imi imaginez intregul cosmos alcatuit din suspensii eteroclite. O portocala s-ar intalni cu o ecuatie, un copac cu un fluture, un rinocer cu o dansatoare de flamenco, iar eu, de fapt quarcurile mele care danseaza, risipite, m-as bucura de aceste intalniri intamplatoare”

Si continua destul de ametitor cu niste oameni care locuiesc cu un cerb, cu niste atingeri aproape vii, cu niste frici supraumane, cu niste ganduri preaumane, cu un stil de scriitura foarte tavalug, asa, parca scris din stomac si din toata inima. Nu e cel mai usor din lume de urmarit (stilistic pentru ca foloseste constructii baroce deci are cam multe inflorituri cum ar veni) pentru ca iti da de gandit printre fraze construite aproape visceral si, deci, destul de tulburatoare la citire.

188795_4681785937032_550193913_n

_______

“Oricum ce neintelegeri pot aparea intre un om si un cerb? Unul iubeste orasul, celalalt padurea. Unul este vanator, celalalt nu. Unul este hipnotizat de matematica, celalalt de fructele salbatice considerate halucinogene. Se pare ca de asta ii privesc fix pe drumeti.”

“-Numai americanii cred ca animalele plang si au aceleasi sentimente ca si noi.

-Si lacrimile de crocodil?

-Nu e ceva emotional”

Teorema lui Almodovar  de Antoni Casas Ros, Editura Vellant

It’s all about sfera, dude

Peter Sloterdijk este un filosof cam virulent si  (si) de aceea, extrem de luat in seama pe scena dezbaterii publice din lumea astea pe teme dintre cele mai complicate printre care se afla, desigur, si viata sau sensul lumii:).

In fine, citind Teorema lui Almodovar am dat in postfata de o redare foarte buna a teoriei lui Sloterdijk despre sfera ca spatiu ontologic prin excelenta (el a si scris Trilogia Sferelor) si o trec mai departe. De la uter si abdomenul femeii insarcinate la planetele si forma universului cunoscut asa cum apare ea cartografiata, de la picatura la celula, existenta vie poarta in ea -si se poarta in-  sfere. Sfera precede  existenta care o umple asa cum apa umple vasul. Vorbim despre un tropism al sferei in tot ce e viu de fapt de la ariciul incolacit in fata pericolului, la sculturile lui Brancusi sau androginul din mitul platonician.

 

Rezolutii de Anul Nou

Obisnuiam sa imi zic la fiecare sfarsit de an ce as dori sa fac in noul an. O dorinta recurenta era sa citesc, sa reiau traducerile din romana in franceza, sa ascult mai mult oamenii din jur si cam astea plus inca, desigur, vreo noua-zece dorinte concrete, variabile de la an la an.

Acum dau peste un interviu cu Mugur Ciumageanu (un om de care tare imi place si un psihoterapeut care are multe lucruri semnificative de zis) despre rezolutiile de nou an care cica nu sunt decat niste programari pentru esec. Poate cititi si voi interviul pentru ca e foarte, foarte interesant. Preiau doar cateva idei ca sa nu se piarda. Mugur zice asa:

  • atât de multe promisiuni de Anul Nou au fost încălcate… E un fapt cunoscut de decenii. În Statele Unite, de exemplu, numărul abonamentelor la sălile de fitness în luna ianuarie este cu 200% mai mare decât în toate celelalte luni.
  • nu te poţi bucura la comandă, nici nu te poţi întrista la comandă, nu poţi fi fuzional sau efuzional la comandă, numai pentru că este sfârşit de an, mijloc de an, aniversare de ziua mamei sau mărţişor.
  • de sarbatori, noi, cu toţii, obligatoriu, în acest moment, va trebui: A – să cumpărăm şi B – să ne bucurăm de ceea ce cumpărăm“. Deci am această problemă. Că ieşim dintr-o zonă a unei bucurii organice şi naturale, care era cea în care noi ne asociam unui rit tradiţional şi unor precepte care spuneau: „E vremea adunatului împreună“ şi intrăm într-o zonă a consumului.
  • Lucrurile sunt complicate, pentru că, de fapt, noi suntem nişte fiinţe care nu pot trăi până la capăt bucuria la comandă şi împărtăşirea la comandă.
  • rata tentativelor de suicid între Crăciun şi Anul Nou este mult mai mare decât în oricare altă perioadă a anului, iar consumul de servicii de urgenţe psihiatrice este cu 25% mai mare decât în restul anului.

Hai s-avem un final de an cu somn si citit si un an bun cu citit si viata misto in el!

Pluto e un verb

Dupa marea nedreptate a scoaterii planetei Pluto din sistemul nostru solar in calitatea sa de planeta, e bine ca s-a facut acu ceva vreme dreptate si lui Pluto i s-a recunoscut importanta. Recunoasterea a venit sub forma introducerii cuvantul Pluto in dictionar (OK, OK, dictionar “urban”) cu sensul:
To “pluto” is “to demote or devalue someone or something,” asa sum s-a intamplat si cu planeta.
(Sursa:aici)

Totusi nu e dictionarul la fel de important ca sistemul solar, dar confera totusi un status apartenenta la dictionar, nu?

Lista de nume de sali de cinema

Sunt din Sighisoara. Tatal meu lucra de cand il stiu la un cinema. Unicul, poate singurul din oras. Cinema Lumina. De prin nouazecisiceva cinematograf-ul s-a desfiintat. De vreo 20 ani , daca nu mai mult, nu mai e cinema in Sighisoara. 35 de mii de locuitori si peste 100, 000 de turisti anual si totusi nu se considera necesar sa se faca un cinema.

Acuma sunt sali de cinema la mall-uri in toata tara, dar au nume extrem de nepitoresti si in general ceva cu “plex” sau “3d” sau “grand”

Mie imi plac mult si numele vechi de cinematografe din Romania si am incercat o lista neordonata alfabetic.

  • Cinema Arta
  • Cinema Lumina
  • Cinema Modern prin Suceava parca
  • Cinema Pescarusul Mangalia
  • Cinema Tineretului
  • Cinema Lira
  • Panoramic în Piatra Neamţ
  • Patria
  • Central, Popular si Bulevard in Braila
  • Cultural in Resita
  • Dacia tot in Resita
  • Studio
  • Aurora
  • Eforie
  • Union
  • Excelsior
  • Flamura
  • Gloria
  • Luceafarul
  • Capitol
  • Victoria

Imi plac mult numele astea ca imi dau asa o stare de calm in cap.

soresciene

Nu mai faceam minuni, sistematic,
Imi placeau minunile ocazionale.
Ajutam o zebra sa-si intre in dungi,
Indreptam un batran de sale.

dedicatie pentru cei care au citit cartea aia de nu-mi aduc io aminte decat inceputul ei ce zicea cam asa: nu inteleg de ce lumea zice ca zebrele sunt albe cu dungi negre si nu negre cu dungi albe.

Crestem idei | Praslea cel Voinic si Merele de Aur

Avem o groaza de oameni misto care au o groaza de idei misto. Pentru ca ideile lor sa prinda viata, alti oameni misto s-au unit si au initiat platforma Crestem Idei.

Acum e pe tapet/ homepage in sectiunea design proiectul Praslea cel Voinic si Merele de Aur de Maria Surducan. Maria are o fascinatie pentru  pentru povestile romanesti, dar si pentru literatura fantasy si isi propune realizarea unui album de banda desenata “Praslea cel voinic si merele de aur” imbinand firul narativ al povestii cunoscute cu intrigi, actiune si personaje neobisnuite, eroi de banda desenata autentici romanesti. Costumele si decorurile sunt inspirate din repertoriul vizual traditional, adaptat si stilizat.

Proiectul presupune realizarea planselor, machetarea si imprimarea cartii. Fondurile stranse o vor ajuta pe Maria sa publice si sa promoveze albumul.

Detalii despre beneficiile donatorilor (fiecare primeste ceva) si despre proiectul in sine pe CrestemIdei.Surducan_Praslea