Monthly Archives: January 2013

Albumul romanesc al anului 2012: Bacovia Overdrive, vol 1: Stalingrad | Robin and The Backstabbers

Profit de ultima zi a primei luni din an sa zic ca am un album preferat dintre albumele romanesti 2012. De fapt, nici macar nu aveam de gand sa profit de ultima zi din prima luna, dar acum a aparut materialul din Dilema Veche care a cuprins si raspunsul meu si am zis sa nu se piarda, cu atat mai mult cu cat e un raspuns special pentru mine din mai multe puncte de vedere pe care, desigur, nu pot sa vi le zic ca sunt secrete. Deci, albumul anului 2012
 (suna cam pretentios si mare exprimarea asta “albumul anului”) :

Bacovia Overdrive, vol 1: Stalingrad de la Robin and The Backstabbers.

Am cîteva motive:

1. pentru că sună atît de bine (şi nu doar pentru un prim album);

2. pentru că are versuri în româneşte, versuri frumoase, cu text în ele;

3. pentru „Sat după sat“, „Soare cu dinţi“, „Cristina“, „SPNZRTR“, „Iguana făcătoare de minuni“;

4. pentru că au făcut eforturi mari să-l promoveze şi l-au promovat;

5. pentru că a fost cel mai vizibil album al anului în mai toate revistele/radiourile/blogurile bune;

6. pentru că am fost la 5 concerte de-ale lor şi am dansat la toate, pe toate piesele, ca şi cum le auzeam prima dată.

 


robin

 

Una giornata particolare, un film frumos ca o zi de sarbatoare despre o zi lunga cat o zi de post

Una giornata particolare este din 1977, este cu cea mai frumoasa femeie din lume ever si cel mai frumos barbat din vreme aia:  si . Si totusi, este un film despre singuratate, dar despre singuratatea a doi oameni pusa cap la cap si aratata cadru dupa cadru, impreuna si separat. Si singuratile astea sunt tare asemanatoare, iar izolarile celor doua personaje-identice.

Este un film ca o piesa de teatru, plin de frumusete, de tacere, de drama muta, dintr-asta…Da, mai e si multa mizerie psihica de Roma fascista din 1938 pentru ca atunci se intampla ziua speciala. Si mai e cladirea…dar da, pe langa cei doi actori mai joaca si cladirea in film, ca al treilea personaj. Mai precis cladirea reprezentata de curtea interioara cu uscatorul de rufe si scari si ferestre pe unde pot iesi pasari din casa si apoi se lasa prinse greu si cu babe care sunt rele si au mustata. Da, Regizorul  face din curtea aia interioara  cea mai mica si mai mare dintre lumile posibile.

Si, deci, Sophia Loren in splendoare, Marcello Mastroiani in putere fragila, Ettore Scola inspirat si curtea magica…fac un film musai de vazut la inceput pe lista filmelor musai de vazut.


una giornata

p.s. 1. de fapt nu e un film ca o piesa de teatru, e un film ca o poezie.

p.p.s. si lui Tom Ford cred ca i-a placut mult si s-a vazut asta in scene din filmul despre nesinguratate  (A Single Man, 2009)

A single man sau despre nesinguratate

Nu cred ca suntem cu adevarat singuri decat rar. Foarte, foarte rar. Cred asta pentru ca mi se pare ca orice relationare pe care o cream sau care ni se creeaza genereaza automat nesinguratate.

Adica, asa, mai simplu, daca eu sunt in padure si cred ca sunt singura si vad o pasare si aia se uita la mine si canta, sunt in padure cu o pasare.

Adica, daca eu sunt in casa si sunt singura si ascult in loop Santigold, sunt in casa cu niste muzica.

Adica, daca eu sunt pe o strada si trece pe langa mine un om si ala imi zambeste sau se incrunta la mine, sunt pe o strada cu un om care mi-a zambit sau s-a incruntat la mine.

Adica, daca eu sunt pe malul marii singura…aici e clar, sunt cu marea, cu nisipul, cu alea…in relationare cu chestii, ca sa nu ne mai complicam in poezii.

Deci, oricum, relationand continuu cu orice intr-un fel sau altul, suntem nesinguri. Asa cred io, dar io ma mai si insel.

Si filmul asta, A Single Man este despre cum eu ma insel si e cumplit sa fii singur. Si da, Julianne Moore este absolut cea mai sexy din lume uneori. Si filmul e regizat de Tom Ford care este un calofil si, deci, ies cadre frumoase si fotografice si magice. Actorii nu sunt imbracati de Tom Ford, desi ar fi fost foarte posibil. Dar, asta e deja la “trivia”.

 

Cu romanii la furat

Citeam mai demult ce povestea Radu Paraschivescu despre romanul care e hot. Si zicea el ca seria sinonimica a lui “a fura” e ampla: a mangli, a ciordi, a smangli, a sterpeli, etc.

Si mai zicea ca noi, romanii furam si la propriu, si la figurat. Furam sarutari de la iubita sau meserie de la maestru, dar si bani de la casele de schimb sau sticle de alcool de la supermarket (stiati ca supermarketurile isi bugeteaza anual un procent semnificativ pentru pierderi asumate-furturi sau consum de produse in magazin fara plata lor ulterioara consumului?).

Noi invatam despre microbul furtului de mici: “catelus cu parul cret fura rata din cotet” sau ciresele se fura poetic, inocent si copilaresc in “Amintiri din copilarie”. E tot furat, nu?

Hm…voi ati furat? Si ma refer la lucruri mici, care pot fi spuse. Eu am furat bomboane din alimentara cand eram mica. Vanzatoarea era vecina cu noi, pe strada, statea la doua case. Nu m-a zis niciodata lu’ mama. Asta m-a durut cel mai mult. Si m-a lecuit.

Un strop despre instinct

M-am bazat de multe ori in viata pe instinct. De altfel, unele dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat s-au bazat pe instinct. Nu stiu exact ce e , dar cred ca instinct e atunci cand stii brusc ce sa faci si nu e nici din cap, nici din suflet. Unii zic ca e din stomac. Dar ar fi ciudat.

Unii zic ca instinctul este o invenţie pentru a ne justifica când facem ce nu trebuie, dar cred ca asta cu “ce trebuie” si ce “nu trebuie” e de multe ori cam overrated.

Altii zic (si pe astia ii cred un strop) ca instinctul se formeza in ani de experiente si ca toata experientele puse cap la cap ajung sa formeze niste invataturi si niste automatisme. Si, cand tre sa iei o decizie, pur si simplu din toate experientele tale iti vine raspunsul. El pare sa vina de nicaieri si de-asta, trebuind sa ii gaseasca un nume, i-au zis instinct. “Instinctul este inteligenţă incapabilă de conştiinţă de sine.” zicea John Sterling (dar oare cine e John Sterling?)

Oricum, cred ca ar trebui sa credem mai des in instictele noastre si sa incercam sa le folosim. Altfel, riscam sa le pierdem.

 

De ce sa regretam, cand putem sa nu regretam?

 Studiul  asta zice cam cu ce regrete mor oamenii cel mai des:
1. I wish I’d had the courage to live a life true to myself, not the life others expected of me.
2. I wish I didn’t work so hard.
3. I wish I’d had the courage to express my feelings.
4. I wish I had stayed in touch with my friends.
5. I wish that I had let myself be happier. 

via Dragos.

Gala Oamenilor sau Aplauze, va rog!

Delivering Life sunt niste oameni care cred ca viata nu trebe musai sa suga. Si, crezand ei asta, fac lucruri frumoase.

Unul dintre acestea s-a intamplat pe ieri, 22 ianuarie si s-a numit Gala Oamenilor si a avut ca scop sa faca un cadou oamenilor si sa le dea o zi frumoasa.

S-a intamplat intre 17:00 si 18:30 cand toate corporatiile isi deschid portile si oamenii pleaca acasa. Si pe oamenii astia, pe sutele de oameni, i-au intampinat la metrou alti oameni care i-au facut se simta pentru cateva secunde apreciati, asa fara nici un motiv anume. I-au aplaudat si i-au intampinat cu pancarde pau scris: “sa ai o zi frumoasa” sau “bravo” sau “totul este bine” sau “esti un om frumos”…

Mai multe despre Gala Oamenilor pe site-ul Delivering Life.

Eu nu am fost. M-as fi dus. Stiti pe cineva care a fost?