Nimic aproape nu se intampla in Lake Tahoe (2008). Dar, pe masura ce te uiti la film, filmul incepe sa te doara. Si ti se intristeaza inima si apoi se aduna niste amaraciune prin cap si habar n-ai de la ce e. Dar e acolo si se tot aduna pana la finalul filmului si se face tot mai mare. Si imi plac la nebunie filmele astea care iti fac ceva, orice.
Considerat a apartine unei avangarde a filmului mexican, Lake Tahoe este al doilea film al regizorului Fernando Eimbecke, care e un tip destul de tanar. Filmul nu abunda de semnificatii, filmul asta se intampla pur si simplu. Si cum zicea Jean-Luc Godard (si am gasit eu intr-un comentariu pe imdb) orice film trebuie sa aiba un inceput, un mijloc si un sfarsit. Dar nu musai in aceasta ordine. In Lake Tahoe nu e ordine deloc, e doar tristete.