Cum si mai ales cand poti vedea cum e un om cu adevarat

Eu cred ca poti cunoaste un om cu adevarat cand il vezi cum se poarta cu cei care nu il pot ajuta cu nimic, dar cu absolut nimic, niciodata, cum se poarta cu femeia de serviciu, portareasa, secretara, etc…

Dar uite ce raspunde o doamna la intrebarea cum cunosti omu'(nu-mi aduc aminte deloc de la care doamna am auzit asta, dar stiu sigur ca era o tipa misto, o doamna)

“Am invatat ca poti caracteriza o persoana dupa felul cum se comporta in trei situatii:
-intr-o zi ploioasa,
-cand isi pierde bagajul si
-cand pune instalatia electrica in bradul de Craciun.

Despre munca

ROWE (Results-Only Work Environment) este o propunere de a regandi ideea de munca si pe cea de eficienta.

Cateva dintre cele 13 porunci ale ROWE:

–Work isn’t a place you go, it’s something you do.

–Employees have the freedom to work any way they want

–Every meeting is optional

–Nobody talks about how many hours they work

–No judgment about how you spend your time

In fine, mai multe puteti citi AICI

sfarşit (work in progress), de si cu Robert Balan la Lorgean Theatre

lorgean theatre

Astazi am trecut pe la Lorin la 18:45. M-a intrebat pe Facebook “bagi un lorgean sambata seara?” si a sunat bine intrebarea, asa ca am bagat. Mai fusesem la Lorgean Theatre, teatrul lui Lorin de pe Sipotul Fantanilor, la Acasa.

Tema performance-ului “sfarsit (work in progress)” a fost legata de imbatranire cumva. In sala nu aveau voie sa intre decat oameni peste 30 de ani. Si Robert Balan a povestit asa, in cuvinte de viata, nu de teatru, despre cum, dupa ce treci de treizesci, treizecisiceva incepi sa spui mult mai des “pe vremea mea”, incepi sa stii si alte nume de pastile in afara de asipirina si paracetamol, stii ce beneficii pentru sanatate au strugurii presati la rece si tot asa…Evident, oamenii care au venit la spectacol au adus drept bilet de intrare cate un obiect care semnifica pentru ei inaintarea in varsta. La final am povestit, intr-un scurt moment de miniterapie, povestea obiectelor. Au fost dintre cele mai ciudate de la esenta de tei argintiu buna pentru insomnii la o camera web, un tub de corega sau unul de parodontax.

Una peste alta am luat si o hotarare azi: eu nu vreau sa imbatranesc niciodata.

Domestic, filmul

Astazi am trait o premiera. Am fost singura-singura in sala de cinema. Stiam ca exista o regula si trebuia sa se adune minimum trei oameni ca sa se proiecteze un film. Ei bine, la mall in zilele noastre se pare ca e diferit si merge si cu un singur om.

Astazi am fost singura intr-o sala imensa de cinema si am vazut filmul DOMESTIC  care mi-a placut foarte de mult si pe care il recomand spre vizionare cu drag. DOMESTIC este cel de-al treilea lung metraj al lui Adrian Sitaru, dupa „Pescuit sportiv” (2008) si „Din dragoste cu cele mai bune intentii” (2011) si da, i-a iesit din nou!

Este un film simplu aparent despre o viata si moartea la bloc, in micro-comunitatea urbana clasica. Se traieste si se moare intr-un fel la bloc. Povestea e pigmentata si sustinuta in toate punctele ei esentiale de animale: o gaina, un iepure, un porumbel, o pisica si mai multi caini.

Scenariul e foarte firesc si normal, amuzant si de plans pe alocuri (adica eu am plans, dar cum zic de fiecare data eu nu sunt relevanta pentru ca eu am plans si la Rocky V). Actorii fac niste roluri care mie o sa-mi ramana in cap macar o vreme: Gheorghe Ifrim este absolut fabulos, joaca simplu, curat si personal total. Ioana Flora si Clara Voda sunt minunate si fac roluri bune-bune. Adrian Titieni este cel mai bun administrator de bloc si un actor foarte convingator.Cos-Aelenei-Domestic-2-1024x656

Prin filmul meu n-am un mesaj de transmis şi nici un răspuns. Doar că, de multe ori, ne purtăm ciudat şi iresponsabil, din dragoste cu cele mai bune intenţii.
Adrian Sitaru, regizor | Interviu cu Adrian Sitaru: Ziarul Metropolis.

Trailer Domestic: AICI.

 

Pozitia mea despre pozitia copilului

Nu, nu am o pozitie despre film, cel putin nu o pozitie temeinica sau superargumentata, am doar o parere, o parere simpla de om ce a fost la filmul romanesc care a adunat cei mai multi oameni in sala de cinema dintre toate filmele romanesti din ultimii ani. Dar, mi s-a parut un titlu bun asta cu pozitia despre pozitia…ua, uaaaa, uaaaa…:).

Cel mai mult cred ca m-a impresionat la Pozitia Copilului drama atat de mare care nu este urlata, ci pur si simplu prezentata. Răzvan Rădulescu şi Călin Netzer aveau o  poveste de zis pe care, din pacate, o stiau preabine personal. Asa ca drama avea putere inca inainte de a fi pusa pe hartie, inainte de a deveni scenariu. Este, deci, mult dramatism in subiectul filmului. Dar nu e un dramatism dramatizat peste putinta, teatral, penibil si exagerat. Drama se tine intr-un echilibru sfasaietor si revoltaror, oamenii joaca film, nu teatru si de fapt nici macar nu ai impresia ca joaca film. Par sa joace viata pur si simplu. Si cand reusesc oamenii astia sa joace viata atat de firesc, se naste emotia. Emotia spectatorului care pleaca din sala de cinema incarcat cu un plus de perspectiva si doua-trei trairi noi.

Scena mea preferata din film e cea ca dialogului dintre un camatar-mator al accidentului (Vlad Ivanov), cu un ML care oricum e mai tare decat orice Audi si o mama (Luminita Gheorghiu) care, lucida si disperata devine cel mai abil negociator. Dialogul e temperat, disperat, ingrozitor de lucid, revoltator si foarte, foarte puternic.

pozitia copilului

Italiana si rusa sau uneori tragedia e ridicola

Nu mai stiu unde am citit mai demult (si mi-au ramas astea doua exemple in cap) ideea e ca sunt unele limbi pe pamant sunt in anumite contexte vai de capul lor.

ITALIANA: uneori limba penibila, limba ridicola, lipsita de glorie, de tragism sau macar de patos. Cum zicea Tutea, dovada pentru afirmatiile astea ar fi ca titlul unei carti de Dostoievski se traduce “Fratelli Karamazov”…

RUSA: asta e mai ok, dar ce ziceti de “Desdemona, davai zdreanta!“. Cred ca rusa e o limba pentru tragedii cu final comic sau ceva de genul asta.

O frumoasa poveste cu un temerar

“Romanul Dragos Cismasu, devenit Jimmy Cornel, a intrat in istorie ca unul dintre cei mai mari navigator ai secolului, dupa ce a strabatut de 3 ori pamantul, de la un capat la altul, in vase cu panze, si a revolutionat competitiile mondiale de yachturi. Povestea lui incepe acum 3 decenii, cand temerarul roman a plecat pe mare cu sotia si cei doi copii si nu s-a mai intors acasa vreme de 6 ani.”

Continuarea: IN PREMIERA- Carmen Avram: Viata ca o Aventura

 

Legea pajistilor permanente

Pajiste e un cuvant destul de nefrumos, dar care zice ceva foarte frumos. Adica, o pajiste iti da o stare buna, nu? Verde, pasari, niste oi placide…

Astazi am citit cuvantul intr-un context care a aratat ca pana si cel mai poetic cuvant poate fi pragmatizat: Legea pajistilor permanente.

“Pentru punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul privat al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor şi folosirea eficientă a acestora, consiliile locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animale înscrise în registrul Naţional al Exploatațiilor, pot încheia contracte de închiriere, în condițiile legii, pentru suprafețele de pajiști disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație, pe o perioadă de minimum 10 ani”