Liternet caută cronicari

Răzvan Penescu:

Caut studenţi la teatrologie care să scrie pe LiterNet în mod constant despre spectacolele colegilor lor de la secţiile de actorie, regie, scenografie. Sînt bineveniţi studenţi din orice facultate din ţară, cu condiţia să folosească o limbă română corectă, să ştie să argumenteze ceea ce spun (nu doar să afirme) şi să nu folosească adjective în exces. Şi, evident, să scrie cu diacritice. (Sînt dispus să citesc şi ce scriu elevii din liceele cu trupe de teatru despre spectacolele colegilor lor, dar nu promit că voi publica mereu.)

Malcolm Gladwell susţine în cartea “Outliers: The Story of Success” că, într-o mare măsură, cheia succesului în orice domeniu e practicarea activităţii specifice acelui domeniu pentru 10.000 de ore. 10.000 de ore e foarte mult, sînt 5 ani de lucru, cîte 8 ore pe zi, timp de 250 de zile pe an. Dar, cu cîteva excepţii, se pare că altfel nu se poate.

LiterNet e locul de unde ar putea să înceapă pentru fiecare student numărătoarea acelor ore, cu avantajul că e un loc care are o istorie de 11 ani în spate, e vizibil, e respectabil şi respectat şi cere dedicaţie şi seriozitate. Iar un stagiu la LiterNet e o probă a dedicaţiei şi seriozităţii arătate pentru o perioadă de timp şi înseamnă şi un portofoliu de articole scrise într-un mediu competitiv.

Cei dornici să încerce, să îmi dea un semn la cronici@liternet.ro. Nu vreau CV-uri standardizate, ci vreau cîteva cuvinte despre cel care scrie şi despre motivaţia sa. Eventual şi cîteva paragrafe despre un spectacol. Voi răspunde mesajelor care sînt la subiect, nu voi răspunde celor care trimit texte literare sau linkuri la bloguri sau alte lucruri care nu au legătură cu cele de mai sus.

(Răzvan Penescu, http://www.liternet.ro/)

Un articol si o piesa de teatru

Trupa de teatru a liceului, alaturi de revista scolii erau pe vremea mea- nu stiu daca mai sunt si in vremea asta- principalele activitati extracurriculare (olimpiadele si concursurile erau curriculare; deci, nu le punem la socoteala).

Revista Scolii Centrale se numea destul de urat – Centrala-  si am scris in ea un singur articol. Era despre editia 1996 a Balului Bobocilor. Articolul era destul de emotionant, incercam un fel de analiza a sentimentelor celor care nu au castigat titlurile de Miss sau Mister. Era un fel de imn dedicat pierzatorilor si a prins bine la colegi (m-a felicitat atunci chiar si un baiat rocker dintr-a doispea) din simplul motiv ca in general numarul celor care pierd mai mare decat al celor care castiga.

Cat despre trupa de teatru, ei bine, am fost in ea, evident. La noi se juca in franceza. Si am jucat in “Lectia” de Eugen Ionescu. Eram profesorul. Nu, nu prea eram talentatata. M-au inlocuit dupa o reprezentatie.

Astea au fost povestile mele scurte extracurriculare in liceu.

 

Lista unor chestii care imi plac

  • picaturile de ploaie pe fata
  • bezelele nefacute bine care au un mijloc vag moale
  • mamaliga cu branza si smantana
  • micii cu mustar si paine si cartofi prajiti
  • parcurile noaptea, cu stropi de ploaie, unde stropi de ploaie s-au mai zis la primul bulett- sunt aceiasi-
  • supa  cu galuste facuta de mama sau de mine (fac cea mai buna supa de gaina cu galuste de pe planeta)
  • copiii care gandesc si exprima ganduri
  • prietenii mei
  • oamenii cinstiti
  • oamenii care au povesti
  • oamenii cu aventuri
  • ridichiile
  • ceapa verde si rosie
  • cambodgia
  • culoarea portocaliu cu buline
  • un baiat anume
  • cafeaua
  • florile de tei
  • trandafirii salbatici
  • marea si muntele
  • scoicile
  • saruturile foarte temeinice
  • certurile amuzante
  • sms-urile
  • si, desigur, jorge amado…

voi reveni…

VA URMA.

Despre seriale sau despre asteptarea ca placere

Mi-aduc aminte foarte bine primele seriale pe care le-am vazut: un serial de 10 episoade difuzat in cadrul maratonului televizat Ora 25 Tranzit TV. Nu mai stiu despre ce era serialul, dar avea o mare smecherie: erau prezentate mai multe finaluri si in functie de voturile telespectatorilor (a. ea il paraseste; b. el o va ucide; c. se vor iubi etern si pana la adanci batraneti; d. se termina in coada de peste) se difuza doar un final. Desigur, acel final cu cel mai mare numar de voturi.

Apoi, a urmat Dallas si inegalabilul Pasarea Spin. Cat de trist era cand se termina cate un episod si te lasa cu sufletul la gura si nu stiai ce va urma. Si asteptai. Si cam aveai de asteptat, cam cate o saptamana pana sa vezi cum continua povestea. Apoi, Beverly Hills, Salvati de clopotel, Helene et le garcons…dar la astea cam fiecare episod era o poveste in sine si nu mureai daca mai sareai peste cate un episod ca oricum nu aveau mare legatura intre ele.

Partea cea mai frumoasa la seriale era partea cu asteptarea…nu stiai ce se intampla in episodul urmator si exista o singura cale pentru a afla: asteptarea. Stateai ca prostu’ si asteptai episodul urmator. Ce bine era! Stiu ca, la un moment dat, din Pasarea Spin mai erau vreo 3 episoade. Si, tata a facut rost de un VHS cu…toate episoadele…am refuzat sa ne uitam la caseta. Pentru ca asteptarea urmatorului episod era o placere prea mare pentru a o da deoparte chiar asa usor.

Acuma, de cand sunt un pic mai mare, ma uit mai rar la seriale. Am avut, desigur, ca toate fetele, niste etape: Anatomia lui Grey la care m-am uitat nopti in sir pana cand un baiat mi-a explicat ca si daca mai uit pe x8 e sau x16 e acelasi lucru (nu era musai, dar mi-am dat seama cat de mult timp pierd). Apoi, Californication, Suits, Homeland si inca cateva, dar nu multe. Imi plac serialele, dar mi se pare mare pacat ca acum, cu toate episoadele pe DVD pur si simplu s-a pierdut ceva foarte important: bucuria de a astepta urmatorul episod…

Imi plac asteptarea si curiozitatea de a vedea ce se mai intampla, ce mai urmeza in urmatorul episod. Cred ca de-aia sunt si asa de innebunita dupa viata. Pentru ca e viata asta e un serial misto din care nu gasesti niciun episod in avans pe vreun DVD.

 

Lorin are carti

M-a intrebat multa lume de unde poate cumpara “Teatrul din sufragerie” a lui Jean-Lorin Sterian, lucrarea-analiza a “cum se joaca teatru cu casa deschisa”. Ei bine, acuma se poate cumpara de pe net si se poate lua intr-un frumos pachet pentru ca libraria Herb Benet a facut un pachet cu carti de-ale lui Jean-Lorin Sterian:

baltazar si hazardul
scriitorul a iesit la vinatoare
antume
teatrul din sufragerie

Se pot cumpara toate patru la un pret ok, cam prea mic de pe site-ul librariei Herb Benet, adica de aici. Eu zic sa le luati.

cu ideile astea va deranjam

Citeam undeva ce zicea Bernard Shaw care stiti ca oricum zicea multe si memorabile usor.

Daca eu am un mar si tu ai un mar si noi facem schimb de mere, atunci fiecare dintre noi vom avea cate un mar
DAR
Daca eu am o idee si tu ai o idee si facem schimb de idei, atunci fiecare dintre noi vom avea doua idei.

Lista animalelor de casa pe care le-am avut

Lista animalelor de casa pe care le-am avut e compusa dintr-un singur animal de casa: o broscuta testoasa de Florida cu tample rosii, pe care o chema Magda.

Am primit-o in semn de impacare de un un iubit si a locuit cu mine (broscuta) in Aviatiei. Cu mine locuia si fratele meu. Intr-o zi broscuta a disparut trei zile. Dupa trei zile s-a intors. A patra zi a murit broscuta, fratele meu mi-a zis ca a fost un accident si ca cica ar fi cazut broscuta de la balcon, de la etajul trei. In fine, nu l-am crezut nicioadata cu faza asta cu sinuciderea broscutei.

Apoi, la secret santa, la birou, intr-un an, am cerut o broscuta testoasa de florida cu tample rosii, o vaza si niste baloane colorate. Am primit tot ce am cerut mai putin broscuta. Cica nu se mai gaseste;  iar persoana era megaspeciala si stiu sigur ca a cautat mult.

Eu cred ca se mai gaseste si cred ca o sa o gasesc.


SSL11322 (1)

p.s. am mai avut si un caine, dar nu eu, ci ai mei, la sighisoara.

p.p.s. si cand eram mica, mica, la stana la bunici, aveam toate animalele domestice care exista in cartile in care li se prezinta animalele domestice. Avem asa: porci, magari, vaci, rate, gaste, cai (cei mai misto din lume), gaini, oi (foarte, foarte multe oi), tauri, tapi si dintr-astea…

p.p.p.s. aia din poza era chiar magda, broasca mea testoasa de florida cu tample rosii, dar e atata de mica de nici nu i se vad tamplele…

 

Cele mai frumoase in viata sunt povestile



Si ce bine e cand ni se intampla… Nasol e ca ele rar ni se intampla daca noi nu stim sa le povestim.

Iata una dintre povestile mele:

un scurt metraj la care am contribuit si eu (adica joc in el doar eu, unica actrita, ha, ha, ha), realizat dupa ideea lui Joe

a fost shortlist-at in cadrul unei competitii de scurtmetraje din danemarca, festivalul 60 sec
unde sunt inscrise filme scurte, scurte care da, incap in fix 60 de secunde.
nu mai mult sau mai putin.

va fi si un premiu al publicului, pe langa cel al juriului
daca iti place filmul scurt (are doar 60 de secunde si se numeste “I miss you”)
este al patrulea film in jos si il poti vota aici, pe site-ul 60 seconds

In rest, sa avem cu totii parte numai si numai de povesti misto ca de realitati e plina realitatea pana peste cap!

60 sec instalations

 

 

Soirs is back

A reaparut unul dintre cele mai dragi bloguri mie: Soirs. Este un blog pe care il citesc de ani si tot de ani imi place la nebunie. Asa ca m-am bucurat tare, tare sa il revad online si am zis ca merita sarbatorit:)

SOIRS blog

Cateva recomandari dintre articolele recente:

Despre “in timp real”: avem obiceiul să spunem ‘timp real’ când ne referim la prezent; despre un eveniment oarecare spui că se desfăşoară ‘în timp real’ etc. Într-adevăr… Ca şi cum celălalt timp, trecutul, nu ar fi real. 

Despre simboluri ale represiunii si comunitarism: de ce o tânără, dacă vrea, dacă asta este în întregime ceea ce ea a ales, nu are dreptul de a purta voal islamic? – Acest sofism zăpăceşte destule minţi, înclinate să cedeze în faţa a ceea ce pare un argument. Acest truc al revendicării individuale pentru a distruge universalul e ubicuu. Comunitarismul nu are puterea să revendice singur, în societăţile laice; el se drapează în individualism când vrea să atace universalitatea. Dacă deci femeia vrea să meargă cu doi paşi în urma bărbatului, dacă acesta e lucrul pe care, în deplină libertate, ea l-a ales, cine o poate împiedica?
Însă nimeni nu poate cere non-libertatea în numele libertăţii. Acest principiu stă la fundamentul dreptului laic. Un criminal nu poate revendica libertatea de a ucide, în numele alegerii sale personale rezultată dintr-o reflecţie liberă şi asumată.

Sa contribuim pentru ca lucrurile care ne plac sa se mai intample si, deci, sa mai aiba ce sa ne placa

Daca ati fost macar o data la Anim’est, la NexT, la Ideo Ideis, la SoNoRo, la Kinodiseea, la Green Hours International Jazz,  la Street Delivery  sau la Temps D’images  si v-a placut si vreti sa mai mergeti si anul asta, deci, vreti sa se mai intample evenimentele de mai sus, puteti contribui si face asta posibil.

Pe platforma We Are Here, timp de 3 saptamani (2-23 Aprilie 2013), fiecare spectator poate dona o suma care incepe de la 5 euro, sau poate achizitiona afisul campaniei prin SMS, pentru o suma de 6,2 euro. Fondurile obtinute prin donatie sau prin cumpararea afiselor intra direct in contul organizatorilor festivalurilor listate.

We are here este prima campanie de crowdfunding dedicata festivalurilor culturale in contextul in care organizatorii festivalurilor culturale independente se confrunta cu subfinantarea si reducerea bugetelor si etc, etc…stim cu totii cum e.

Daca doriti sa participati si eu chiar sper sa doriti, au mai ramas 16 zile in care puteti contribui: donati pentru festivalurile culturale!

p.s. campania este initiata de o companie  (My Key) care iti tine un set de chei de rezerva in caz ca iti pierzi cheile de la casa, masina, etc si ti le aduce in 60 de minute sau mai putin, in maxim 2 ore din momentul solicitarii livrarii.  Serviciul se numeste My Key. (acum, sincer nu vad prea bine legatura intre ei si cultura si nu inteleg foarte bine de ce au initiat aceast proiect de crowdfunding, dar cred ca all in all, o fi de bine ca se preocupa cineva…)