Oscar și Tanti Roz, paisprezece scrisori pentru Dumnezeu

Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii.

Așa începe “Oscar și Tanti Roz”, un roman foarte scurt pe care l-am citit pentru ca nu am apucat sa văd piesa de teatru cu același nume mai celebra decât cartea cu același nume.

Textul e delicat și suav, ceea ce rareori poți spune despre un text în care se vorbește despre boli și relele lumii. Dar, când un bolnav întâlnește o bolnavă ne povestețe atât de frumos : “Peggy Blue miroase a alune şi pielea ei e fină şi catifelată, ca a mea pe partea interioară a braţelor, numai că la ea aşa e pe tot corpul.”

“Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi“.
“…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară“.

Dincolo de analize și de fir narativ și scrisori, asta e o carte frumoasă. Cărțile frumoase sunt rare și merită prețuite cum se cuvinte.

Oscar si Tanti Roz ; Eric-Emmanuel Schmitt, ed. Humanitas, 2012.

oscar-si-tanti-roz_1_fullsize

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *