Diminutive pentru a simplifica traumele

Povestea Soirs ca a depistat o forma de dementa sociala, ma rog, mai multe, dar una se manifesta sub forma diminutivarii lucrurilor de care vrem sa fugim cumva.

La magazine, oamenii dau rest ‘bănuţi’, un ‘bonuleţ’, ei fac ‘o facturică’ sau pun – literalmente – ‘o ştampiluţă’. Sunt diminutivate lucrurile pe care le vrei inofensive fiindcă sunt simptomul unei traume (aici, pauperitatea). Noi nu vă luăm bani; vă percepem nişte ‘bănuţi’; la drept vorbind vă dăm marfa aproape gratis; în schimb livrându-vă un ‘bonuleţ’. Totul e mic, insignifiant, cald, intim. Raporturile dintre noi sunt vizibil amiabile, nicidecum unul dintre noi nu face profit de pe urma celuilalt în incinta comercială, nicidecum banii aflaţi cu câteva clipe înainte în portofelul dvs. nu ajung câteva clipe mai apoi în sertarul nostru de casierie, într-un număr obligatoriu mai mare decât ar face marfa. Nu vă traumatizăm în niciun fel, realitatea este vis; la intrare zâmbim, la ieşire vă urăm la revedere şi sănătate; vă putem spune şi pe nume, nu cel de familie ci pe numele mic, adăugând ‘domnul’ sau ‘doamna’ în faţă; de pildă, ‘doamna Ana’. De sărbători, vom împodobi cu beteală chenarul tejghelei, rafturile şi veţi auzi pe fundal colinde. Le veţi putea asculta când, în aglomeraţie, vă vom pune politicos în vedere să aşteptaţi ‘un minuţel’. În autismul sufixului diminutiv nu sunt percepuţi oameni sau realităţi, ci, afectiv, obiecte parţiale. Decuplezi realul, reducându-i complexitatea, anulând imaginea lumii şi angoasa raportului la celălalt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *