PERIFERIA B, povești de la periferia orașului

“Trăiesc în București de vreo 20 de ani. Am locuit ba într-o periferie la sud, ba la vest, acum m-am răsucit spre nord. Indiferent de unde m-am așezat pe harta orașului, am stat tot timpul întors cu fața spre centru. Suntem atrași ca pilitura de fier de magnetul din centrul orașului. Aici ne vedem cu prietenii, aici ne bem berile, aici trăim social.

În același timp, una dintre primele lecții învățate ca fotograf a fost să mă uit întotdeauna și în spate.” începe Petruț Călinescu editorialul-manifest-argument intitulat “Orașului îi crește un nou strat” din ziarul/fanzine PERIFERIA B, parte din proiectul cu același nume. Proiectul lui Petruț Călinescu și al Ioanei Călinescu își propune să culeagă poveștile periferiei Bucureștiului și ale oamenilor ei – ale celor care, locuind aici, vor să se apropie sau, din contra, să se depărteze de oraș.

PERIFERIA B este extraordinar de frumos scrisă (demult nu am văzut scriitură atât de bună în produse jurnalistice de la noi) și materialele bine documentare de fotografiile-spectacol. Am citit despre stânele de oi de pe lângă București (în 1989 erau 30.000 de stâne în jurul capitalei, acum mai e una cu câteva zeci de oi), despre viața în noile cartiere rezidențiale de pe fostele platforme industriale și poveștile locuitorilor lor, “oameni care se mută în visele lor înainte ca ele să se împlinească”) – unele culese de pe grupurile de facebook – o noua dimensiune asociaților de proprietari în care ședința de bloc durează non stop și părerile și nemulțumirile se transmit prin statusuri pe grup. Tot de acolo, se extrage și povestea cotidianului din aceste cartiere rezidentiale. “Noua Forță Columbofilă a orașului București” este un material despre crescătorii de porumbei din București (există 14 cluburi la care sunt înregistrați 450 de columbofili), despre lumea și problemele lor, despre ambițiile lor, competițiile lor, laudele lor.

Cu ursul printre blocuri, protestele și cererile de drepturi ale locuitorilor de la periferia capitalei uniți în grupuri de inițiativă civică, salba de lacuri din apropierea orașului sunt alte teme pentru alte documentare fotografice incluse in PERIFERIA B.

Autorii aduc mulțumiri speciale lui Bogdan Iancu, antropolog / lector Departamentul de Sociologie SNSPA. Este o bucurie să îl am profesor la masteratul de Studii Vizuale și Societate.

Puteți să explorați mai multe fotografii și povești http://periferiab.ro/exploreaza/  și puteți citi mai multe pe Scena 9.

Ce mă bucur că sunt oameni care pun la treabă timp, resurse, energie și au răbdarea și aplecarea să înțeleagă și apoi ne povestesc și ne arată și nouă lucruri pe care mulți altfel nu le-am vedea!

Mai multe: