Idee de cadou: ochelari de somn

Eu dorm bine. Foarte bine. Nu am folosit niciodata ochelari de somn, dar daca as folosi vreodata mi-ar placea sa fie colorati. Daca aveti prieteni care folosesc si carora le-ar placea sa fie ochelarii de somn colorati, puteti comanda de la Peticel niste superochelari de somn:)


Detalii comenzi doar pe mail: peticel_craft@yahoo.com saupeticel.handmade@gmail.com. Mail-ul trebuie sa contina: link-ul cu produsul pe care il doriti, adresa si numele complet, modalitatea de plata.

Livrarea se face doar prin posta romana.Timp de livrare 2-3 zile.
Altele:
**Pretul transportului este de 8 lei (plata ramburs), indiferent de numarul de produse comandat.
**Pentru plata in avans (transfer bancar/card) transportul este gratuit.
**Pentru Brasov transportul este gratuit.

Idee de cadou vintage: sticle de sifon pictate

OK, asta-i o idee mai pentru un om, acel cititor care ar putea avea un prieten pasionat de colectii ciudate precum…sticle de sifon pictate.

Mai jos propunere de sticle de sifon din anii ’60 pictate, creație originală Renata Scorobete, 2012.

Contact: tel. 0722.228.556 sau 0723.602.204. Renata are pe blog si alte propuneri: pahare pictate si chestii colorate si facute de mana.


Idee de cadou: un tablou misto, de privit mult la el

Vali Petridean face pe langa multe altele si niste ilustratii misto.Ilustratiile se pot printa pe panza. Pot deveni tablouri. Tablourile se pot da cadou. Printate fiind, tablourile nu costa enorm. Unele sunt vesele. Altele sunt de privit mult timp pentru ca au tone de detalii ascunse in ele, deci, practic, e un cadou de descoperit pe termen lung. Adica, e de bine.

Detalii: vali.petridean AT gmail.com si valipetridean.com

Idee de cadou: carte de ghicitori

Ghicitorile sunt bune si pentru oameni mari si pentru oameni mai mici, adica pentru copii, cum ar veni (rimeaza, ce tare:).

Dar cand ghicitorile sunt si frumos ilustrate, ies din ele carti frumoase. Asa ca, daca aveti oameni mari prin preajma carora le plac ghicitorile (eu, de pilda, stiu cativa) sau oameni mici si isteti, luati o carte frumoasa cu 50 de ghicitori minunat ilustrate.

Mai multe despre cartea cu 50 de ghicitori: Ghici Book

Pret: 30 RON

Comenzi pe mail la: amandinebanescu AT yahoo.com

Idee de cadou: Decoratiuni vesele si colorate de la Poii& Momin

Astazi incep seria ideilor de cadou pe care o voi tine pe blog toata luna decembrie. In fiecare zi voi posta cel putin o idee de cadou. O sa incerc sa dau detalii cat mai concrete: pret, mod de comanda, termen de livrare, contact. Desigur, nu o sa reusesc sa dau toate detaliile astea pentru toate ideile de cadou:), dar ma voi stradui. Asadar, sa incepem:

Poii&Momin – de la sosete mari si colorate si cusute de mana numa’ bune de pregatit diseara pentru Mos Nicolae la perne mari de visat pe ele sau decoratiuni diverse.

Preturi:

Sosete colorate de bagat cadouri in ele: 30 RON

Perna mare pentru vise marete: 150 RON

Cum comanzi: pe Facebook Poii&Momin

Sursa foto: Poii & Momin (FB

)

Silvia Dumitrescu in CONTROL si multa bucurie

A cantat Silvia Dumitrescu in CONTROL, un club de tineri din Bucuresti:). Asta pentru ca de 1 decembrie clubul a decis sa faca o petrecere mai DISCOTECA, asa, pe care petrecere a si numit-o inspirat – DISCOTECA. Si cine putea mai bine sa sustina un recital la discoteca, daca nu chiar Silvia Dumitrescu (tipa aia care prin 90 a incins o hora pe scena la Mamaia cu trupa Panterele Negre- niste baieti negri imbracati in costume populare romanesti si altele…deci, o tipa mai degraba cool)?

Pai, si lumea prin oras zice dup-aia: ce ma, ca a redevenit cool sa mergi la concert la Silvia Dumitrescu, sa bei bere Harghita prin baruri sau sa mergi in bar cool la campionat de sah (ultimele doua se aplica la un alt loc de tineri deschis recent in Bucuresti). Pai, da. De ce sa nu fie cool? Adica, nici macar cool. Eu zic doar ca e bine si ca ce bine ca exista optiuni multe prin Bucuresti.

Am fost la concert la Silvia Dumitrescu si tare mi-a placut si inainte de concert si dupa. In primul rand, pentru ca inainte de concert era doar muzica din Mamaia, Costinesti, Titus Munteanu & co care avea versuri frumoase si lumea dansa si zambea. De fapt, cred ca am vazut cei mai multi oameni zambind de cand ma tot duc io in Control. Adica nici nu cred ca ai cum sa fii foarte trist pe versuri dintr-astea: “Intr-un gand/ Intr-un glas/ Credem in iubire pas cu pas”. Iar la Silvia Dumitrescu toata lumea dansa pe “”Dansul, dansul/ E normal la varsta mea/ Ritmul, ritmul…la la la” sau “Cred/ In tine/ Dulce si senina fericire” si tot asa. La finalul minirecitalului cineva i-a adus chiar un buchet de flori. Cum se face. Pe scena Silvia Dumitrescu era cam emotionata. Dar, dansa si canta de mama focului si mai si vorbea. Si zicea cuvinte si combinatii de cuvinte care sunau vetust pentru cei prezenti “orchestratie”, “aranjament muzical”, “interpreti”, “valorile muzicii usoare romanesti”, Adrian Enescu…

Una peste ala, multa veselie! Ar trebui sa fie multa veselie in general sau macar sa ne bucuram cand o gasim in particular. Chiar si intr-un club cool.

GOLTZIUS AND THE PELICAN COMPANY de Peter Greenaway

La Festivalul International de Film Experimental (BIEFF) nu am putut ajunge decat in ultima seara. Si, cand am ajuns am stat la coada. Era coada cam mare in fata la Scala si nu imi aduceam aminte cat de mare e sala de cinema de la Scala si imi faceam semiprobleme ca nu o sa apucam sa intram toti in sala.

Era festivitatea de premiere cu premii stabilite de un juriu care il avea ca presedinte onorific pe Peter Greenaway (The Cook the Thief His Wife & Her Lover, Pillow Book s.a.m.d).

Si, tot in duminica aia, ultima zi de festival, s-a proiectat ultimul film al lui Greenaway, „Goltzius and the Pelican Company”  la numai câteva zile dupa premiera internationala de la Festivalul de Film de la Roma. Inainte de a vedea filmul tre sa stiti, dar probabil ca stiti, ca Greenaway asta a studiat mult pictura. Pai si acuma ca tot face film a decis sa faca multa pictura in film. Filmul asta ultim exceleaza la punerea picturilor pe ecran pentru ca fiecare cadru e un tablou foarte clar gandit, foarte clar calibrat, foarte bine colorat sau necolorat. Tablourile sunt in majoritate cel putin senzuale pentru ca de fapt filmul e pretty porn. Dar, un porn calofil cum zicea un prieten. Si mai are si umor prin el. Si poveste. Si text. Deci, all in all, e de bine. E de vazut.

 

 

Beca’s Kitchen sau despre mancare buna

Pe blogul asta scriu despre lucruri pierdute sau despre lucruri gasite. Cel mai adesea scriu despre lucruri gasite, care pot fi diverse: filme, carti, spectacole, oameni, proiecte sau chestii, in general.

Astazi suntem in categoria chestii in general, subcategoria restaurante. Azi am mancat cea mai buna supa de linte si cel mai bun curcan cu legume si cea mai buna tarta de ciocolata cu banane si menta si alune de padure si cele mai bune bruschete cu paine facuta in casa si pateu facut tot in casa la Beca’s Kitchen.

Beca e Andreea Beca care avea un blog de food: Beca’s Kitchen. Acum, dupa un an jumate de munca si formalitati a reusit sa deschida pe Eminescu 80, foarte aproape de intersectia cu Polona un mic restaurant cu mere pe masa si mancare delicioasa in meniu. Foloseste legume normale si chestii normale si are niste retete care fac ca mancarea sa fie cam divin de buna. Nu  stiu si deci, nu fac si nu voi face cronici de restaurante, deci nu stiu ce mai trebuie zis (probabil si cu banii- e ok cu banii la Beca’s Kitchen), dar daca aveti chef de ceva bun si frumos si cald, locul asta poate fi o alegere.

L-am gasit azi si cum am un blog de lucruri gasite, mi s-a parut potrivit sa scriu aici despre el:).

“Acasa” cu Ruxandra Coman la Lorgean Theatre

In sfarsit am ajuns si eu la Teatrul din sufragerie, la Lorgean Theatre. Probabil ca stiti ca Lorin sta intr-o garsoniera pe Sipotul Fantanilor si din cand in cand isi deschide casa pentru teatru sau ma rog, ceva cat de cat aproape de genul asta.

Am ajuns la 8 fara un sfert. Lorin facea pe cerberul la la intrarea in bloc. Lua obiectele aduse de oameni ca intrare la spectacol. Obiectele (conform briefului dat anterior) trebuiau sa semnifice “acasa”. Da, pentru ca si spectacolul se numea “Acasa” de Stefan Caraman, in regia lui Razvan Ropotan si in interpretarea Ruxandrei Coman.

Ruxandra este in spectacol (nu stiu daca in realitate, dar tind sa cred ca si in realitate) un ropot de fata. O avalansa de cuvinte. Un argint viu, generator de stari si revelator de sensibilitati. Adica, cum ar veni, te uiti la ea, o asculti si te gandesti si iti vin o tona in cap si multe chestii in suflet. Adica, se intampla ceva cu tine. Si, e mare lucru sa se intample ceva cu tine la un spectacol.

Nu o sa va zic cum e “Acasa”. Poate il mai prindeti pe undeva si il vedeti. Joaca doar Ruxandra in el. Va mai zic de faptul ca am inteles ca daca am avea mai mult curaj viata noastra ar fi mult mai misto, ca nu trebuie sa credem totul si ca cel mai bine e sa credem, de fapt, totul.


Obiectele care insemnau “acasa” pentru cei 14 spectatori: o punga mare de Dero pentru o fata care, atunci cand vine din calatorii si ajunge acasa, primul lucru e sa isi bage rufele la spalat, fulgi de porumb, lingura de lemn, cana…Eu am dus niste ata de cusut ca am avut multe case de-a lungul vremii si ma simteam acasa in ele cand ajungeam sa imi cumpar ata de cusut. Adica, mi se pare ca daca ai ata de cusut esti mai acasa, cumva.

In fine. Deci, daca vreti sa aflati cand se mai joaca cu casa deschisa urmariti pagina Lorgean Theatre, iar daca o cunoasteti pe Ruxi sa o pupati, iar daca nu o cunoasteti sa mergeti sa o cunoasteti candva. Daca nu pe ea, macar pe tipa aia din “Acasa”. E o tipa pe cinste.

Tranzit.ro// Vernisaj KM 0


Astazi tranzit.ro (o retea de initiative independente de arta contemporana) cu sprijnul Fundatiei ERSTE a deschis un spatiu cultural nou. Tot astazi eu am reusit sa ajung pana la el desi a fost destul de greu pentru ca strada Gazelei nu e musai cea mai cunoscuta din Bucuresti. Dar am ajuns in curtea de pe Gazelei 44 unde era  destul de plin de oameni si din difuzoare se auzea “Jos Basescu!” si oamenii parca erau manifestanti in Piata Universitatii. Dar, desigur, ei nu erau manifestanti in Piata Universitatii, in primul rand pentru ca se aflau pe strada Gazelei.

Spatiul a fost inaugurat prin vernisajul KM 0- Reprezentari si repetitii ale Pietei Universitatii.  Piata Universitatii nu este doar „kilometrul zero al democrației” sau un „punct zero” din care proteste sociale pornesc, ci inseamna mult mai mult: indivizi, relatii…Am vazut lucrari realizate de artisti bucuresteni ca reflectii asupra Pietei, documentatii ale unor performance-uri realizate deja în Piață si chestii noi special facute pentru evenimentul cultural KM 0-Reprezentari…

În timpul vernisajului, în cadrul instalației ei „Nimic nu durează, dar nici nu trece”, Alexandra Pirici a realizat un performance împreună cu Bogdan Drăgănescu, Mădălina Dan, Jean Lorin Sterian, Vlad Basalici. Oamenii astia erau in Piata Universitatii, noi pe Gazelei 44. Si ei faceau cam ce le ziceam noi. De obicei, nu avem prea mari legaturi cu cei din Piata, nu ii distingem ca indivizi ci ii alaturam si ne raportam la ei ca la o masa amorfa. Ei bine, in seara asta, Bogdan, Madalina, Lorin si Vlad erau cate unul. Indivizi, nu gramezi. Faceau lucruri si existau separat. Existau ca oameni identificabili acolo, in Piata Universitatii si toti oamenii adunati in spatiul cultural de pe Gazelei 44 au avut pentru o ora o legatura directa cu ei. O legatura directa si REALA cu oamenii din Piata Universitatii.