Psihologia poporului român


Motto-ul cartii e: “In om este atata realitate cata este in el energie de munca” (Constantin Radulescu-Motru, Personalismul energetic, 1928) “Psihologia poporului român” a fost publicată în 1937. C-tin Rădulescu Motru descrie calităţile şi defectele poporului roman fara ura, dar si fara partinire.

Analiza este de o luciditate cam infioratoare si de un realism cam nemagic. Mi-a facut mare placere si mi-a provocat o mare tristete recitarea.

 Premise: “Psihologia socialå are drept scop så determine si så explice însirile sufletesti ale unei populat¡ii. Insusirile sufletesti ale unei populatii sunt conditionate de trei factori principali: de fondul biologic ereditar al popula¡iei, de mediul geografic si de caracterele institutionale dobândite de popula¡ie în timpul evolutiei sale istorice.” Autorul isi propune (dupa cateva pagini de clarificari terminologice si disclaimere) sa schiteze cateva date referitoare la insusirile sufletesti ale poporului roman, sub latura vietii sale SOCIALE si ECONOMICE…(avem practic o analiza de psihologie sociala). Foarte multe dintre analize se bazeaza pe comparatii cu popoarele apusene.

Individualismului românesc. Românului nu-i place tovarasia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă şi pe al său pământ, oricât de mic ar fi acesta.
Neperseverenţa la lucrul început. – “Românului îi este greu până se apucă de ceva că de lăsat se lasă uşor.”. Autorul nuanteaza: neperseverenţa în lucru şi-a făcut apariţia abia prin secolul XIX si este un rezultat al factorului institutional, nu al celui erditar fiindca institutiile i-au indemnat pe oameni la improvizatii.
Sufletului românesc i s-a mai spus că este nedisciplinat în ceea ce priveşte munca pe terenul economic. Dacă popoarele din Apus muncesc metodic, românului îi place să lucreze în salturi, cu lungi perioade de odihnă, la nevoie concentrând toata munca pe ultima sută de metri.
Mai mult de atât, românului îi lipseşte spiritul comercial.
 Pe terenul economiei, românii s-au obişnuit să pretindă. Nu există pentru ei liberă concurenţă. “Românul cere beneficii pe baza dovezii că este român. În nicio altă ţară nu se respectă aşa des expresiile: fiu al poporului, fiu al ţării…”
 Părerea lumii. Una dintre însuşirile cele mai pregnante a sufletului românesc este interesul crescut faţă de părerea lumii. “Nu este ţară în hotarele lumii civilizate în care gura lumii, gura satului, să aibă mai multă trecere.”/“Când un român stă la îndoială, fiţi siguri că el nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea.” Romanul are si calitati, dar pe-astea le zice atat de des si le ridica atat de in slavi incat nici nu simt nevoie sa le reiau aici: da, suntem destul de primitori, toleranti si religiosi. Ma rog, cel putin in aparenta.

Cititul de carti ajuta in viata mult

Citeam la Lorin:
Brazilia ofera detinutilor din inchisorile aglomerate o oportunitate de a-si scurta pedeapsa – pentru fiecare carte citita li se scad 4 zile din termenul de detentie, scrie Reuters.


Programul se numeste “Ispasire prin Lectura”.

“O persoana poate iesi din inchisoare mai luminat, cu o viziune largita asupra lumii. Fara indoiala va iesi un om mai bun”, a declarat avocatul Andre Kehdi, care conduce un proiect de donatie de carte pentru penitenciare.

Cea mai buna carte

Cea mai buna carte pe care am citit-o de multa vreme este “Trebuie sa vorbim despre Kevin” de Lionel Shriver (Editura Vellant) care e o scriitoare, dar si-a schimbat numele in scriitor.

Nu vazusem filmul, iar Oana de la Vellant imi tot zicea ca e o carte superba si cutremuratoare. Desi o cred de fiecare data pe Oana, de data asta am avut ceva dubii: povestea cartii mi se parea mai degraba apanajul unui thriller slabut decat al unei carti cutremuratoare (va zic ca oricum aflati instant in primele pagini despre ce e vorba si oricum e o carte la care despre ce e vorba nici nu prea conteaza)- un baiat psihopat de comporta ca atare si isi ucide 13 colegi. Se intampla in State.

Ziceam insa ca povestea nu conteaza. Enorm insa conteaza la cartea asta, felul in care o mama spune povestea. Este cel mai bun exercitiu de luciditate al unei femei pe care l-am intalnit vreodata si pe care mi se pare greu probabil sa il mai intalnesc. Si luciditatea asta si trairile atat de puternice si de reale sunt scrise intr-un fel atat de bun, clar si, da, Oana, cutremurator incat toate acestea fac ca “Trebuie sa vorbim despre Kevin” sa fie cartea mea preferata de anul asta.

Idee de cadou nr. 20: Eternele si niciodata epuizabilele carti

Mie imi place tare mult sa primesc carti. Daca aveti si voi prieteni carora le place, iata mai jos doua exemple de cadouri pe care le-am primit si care mi-au placut tare, tare mult.

Haruki Murakami- 1Q84 sunt 3 volume, sunt fascinate si 60 RON. Le puteti comanda la libraria online elefant.ro
Dino Buzatti- Desertul tatarilor pentru oameni carora le place Monte Cristo si inteleg ce-i ala un suflet gol sau un suflet prea plin. 14 RON.

Si inca 11 carti pentru prieteni carora nu le place sa citeasca sau 100 de recomandari de carti pentru cei carora le place: aici.

Rătăcirile fetei nesăbuite

“Rătăcirile fetei nesăbuite” de Marios Vargas Llosa este o carte cu o fata rea.
Am citit foarte puţine cărţi cu eroine care să mă enerveze foarte, foarte tare.
Cartea asta a lui Llosa este una dintre acestea. Are o eroina care apare şi dispare continuu şi special ca să ma enerveze pe mine, să-mi facă în ciuda şi să mă facă să o plac tot mai mult.

Rătăcirile fetei nesăbuite de Marios Vargas Llosa, Ed, Humanitas, 2007

p.s. “nesăbuită” e un cuvânt frumos tare şi înfrumuseţant şi mai tare, dar fata aia merită umpic mai rău. Si, nu, nu sunt rătăciri. Asa e ea şi de-aia te cucereste.

Umbra vântului-Carlos Ruiz Zafón



Am incredere in unele fete sau baieti care stau si supravegheaza cartile in librarii. La Carturesti imi place de o fata care sta de obicei jos, la parter si de un baiat care l-a ajutat pe iubitul meu sa gaseasca un volum ascuns dupa rafturi din Dune.

Si ca sa ma intelegeti…am atata incredere incat uneori ii intreb ce-au mai citit. De fapt, intreb destul de frecvent oamenii ce au mai citit. Si, intr-o zi fata de la parter, din librarie mi-a recomandat un bestseller. Eu nu sunt foarte cu bestseller-urile…dar am luat de buna recomandarea si am cumparat o carte destul de mare… “Umbra vântului” deCarlos Ruiz Zafón.

E un fel de roman semi-mini-politist dar care se citeste perfect de repede si care are si vreo cateva idei ascunse prin el. Nu-mi place sa povestesc carti, dar daca Rodica Ojoc-Brasoveanu vi se pare veche, Raymond Chandler- prea manierist si Agatha Christie o doamna, si daca aveti chef de un roman cu actiune, in care se intampla lucruri + bonus niste mister si un vag iz de intelectualism…cautati-o pe fata de la parter, de la librarie si intrebati-o pe ce raft e Umbra Vantului.

___________

Carlos Ruiz Zafón, “Umbra vântului”, Polirom, 2005

Degete mici – sau despre povesti de oameni


Deja stiti probabil ca Degete mici este primul roman publicat de Filip Florian. Unii oameni zic ca e atata de bun romanul, incat e ca si cum ar fi scris omul asta cam un catralion de carti inainte, dar a ales-o dintre toate pe-asta s-o dea spre publicare.

Desi cu referinte la comunism si din cand in cand repere de localizare, se intampla lucruri in carte care nu tin de niciun timp si cam de niciun spatiu istoric sau geografic. Asta mi-a placut.

Oamenii se bucura si isi pun probleme de mai peste tot din lume. Adica, au dileme de oameni. Dilemele de oameni sunt cele mai interesant de citit. Iar cand prinzi cate un scriitor roman care nici nu te oboseste punandu-te continuu la descriptarea de fraze fara sfarsit, e cu atata mai bine.

Mai are o supraputere Filip Florian: aceea de a inventa oameni si de a-i diversifica la nesfarsit pe ei si pe povestile lor.

De fapt, cred ca asta mi-a placut cel mai mult la cartea asta si cred ca de-asta as si recomanda-o spre citire: pentru ca are multe povesti de oameni in ea.

“Degete mici”, de Filip Florian Editura Polirom, Iaşi, 2010, ediţia a III-a
Prefaţă de Simona Sora

p.s. (nu-mi place deloc cum suna “carte buna” si sper sa nu mai folosesc formularea asta; a se extinde la filme, piese de teatru, etc)

* dintre care unii sunt argentinieni, nu ca ar avea vreo importanta

Triburi, Seth Godin

O idee, o viziune +

Un lider care sa creada si sa respire o Idee, o viziune+

Modalitati de comunicare: a/ ale liderului cu cei care inteleg si adera la viziune si b/ ale celor care inteleg si adera la viziune intre ei

= UN TRIB.

Cartea asta e mica, are in ea cateva idei si cateva exemple si vorbeste despre cum poti sa iti faci propriul tau trib cu care sa schimbi lumea sau macar o parte din ea. Cartea este o invitatie la leadership si autorul mai zice asa ca: “nu puteti fi lider de unul singur”; aveti nevoie de un trib, adica de “un grup de persoane conectate intre ele, conectate la un lider si conectate la o idee”.
Deci cam asa.

Seth Godin, TRIBURI, Editura Publica, 2010

De la “Eftinărie” la “Magazin” (fragment din “Cartea Soaptelor”)

Nu e frumos si nici bine sa pui bucati de carti in alta parte decat in cartile insele pentru ca drepturile de autor trebuie respectate. Dar, cu iertare fata de editura si autor, o sa transcriu cateva randuri din Cartea Soaptelor de Varujan Vosganian cu buna intentie de a va convinge sa cumparati si sa cititi cartea.

Referindu-se la perioada de dupa al doilea razboi mondial, autorul zice asa:

“Acolo unde natiunile nu se mai razboiau intre ele, tragandu-si sufletul dupa razboi, incepeau sa se razboiasca oamenii aceleiasi natiuni. In locul obuzelor ucideau cuvintele. rece si nemilos, se lasa peste Europa un alt razboi, in care cel mai mare ucigas era cuvantul”

“In cativa ani, magazinele s-au inchis, au fost radiate din evidentele comerciale, in locul lor au aparut altfel de magazine, triste, sarace si fara nume sau numite pur si simplu: “Pâine”, “Tutungerie”, “Alimentara”, “Textile” sau, ca sa nu nasca vreo obligatie pentru vanzator sau vreo speranta pentru cumparator, doar atat, “Magazin”. Altfel decat numele grozave ori sprintare, vanitoase si exotice, cu vitrine frumos colorate si cu caldaramuri sclipitoare, acoperite adesea cu covoare groase aduse din Karabagh ori Buhara. Firmele adunau mai toata arca lui Noe: “La Curcanul” a lui Zadig Taţichian, “La Tigru”(…), “La Elefantul” (…), “La Leul de Aur”, “La Furnica”, “La Papagal”(…) Firmele negustorilor armeni insemnau o calatorie fara sfarsit pe drumurile Orientului “La India” te poftea dugheana de coloniale a lui Erevant Krikor, “La Egipt” insiptea, tot printre coloniale Micael Arichian(…). Calatoria mergea nu doar pe cararile, dar si pe nadirul Orientului:”La Luna”, “La Venus” sau, mai departata decat toate, “La Planeta Jupiter” a lui Mardiros Zacarian. Si altele, laudaroase, cu arome invaluitoare si zambete alunecoase:”Ideal”, promisiunea lui Hapet Kasparian, “Ceasorinicaria Elventiana” a lui Sarchis Bogosian, “Coafor Elita” (…), “La Cavalerul Şic”(…), “La Potcoava de Aur”, “La Lampa Moderna” (…) sau, mai pe romaneste, “La Eftinărie” a lui Arşag Mardiros, si, mai apoi, “La Ceasornicaria Americana”, ba chiar “Spalatoria Americana”, “La Bazarul Concurenţă”, “Frizeria International, “La Ceasornicaria Speciala”, “La Coroana Speciala”, “La Cronometrul CFR”, “Painea Speciala”, “La Umbra deasa”(…)”

Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor. Roman Editura Polirom, Iaşi, 2009, 528 p.

Cartea şoaptelor de Varujan VOSGANIAN


Varujan VOSGANIAN este un foarte bun povestitor, iar cartea “Cartea Soaptelor” este o lunga, frumoasa si niciodata plictisitoare poveste. Mai precis este un fel de istorie plina de istorii ale unor oameni (neamul lui de armeni), locuri (Focsani la mijlocul secolului trecut), mirosuri, sunete, amintiri.

Musai de citit.
p.s. o recenzie mai lunga pe Atelier LiterNet.

Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor. Roman Editura Polirom, Iaşi, 2009, 528 p.