The word ‘News’ is actually an acronym standing for the 4 cardinal compass points – North, East, West, and South!
The word ‘News’ is actually an acronym standing for the 4 cardinal compass points – North, East, West, and South!
VICE face un material interesant despre cum se înjura acum aproape 80 de ani. Informațiile sunt culese dintr-un supliment al Atlasului Linguistic Român, editat de Academia Română, sub patronajul Regelui Mihai în 1942 unde sunt menționați „termenii considerați obsceni”.
„România este un popor care se declară a fi cel mai religios din Europa. Religia este un element de identitate, de neam foarte puternic. Astfel, ea și-a făcut loc și în înjurăturile tradiționale, unde apar deseori dumnezei, sfinți, etc. Putem spune că există o trinitate în înjurăturille tradiționale, compusă din elemente sacre: mama, morți și Dumnezeu”. (Vintilă Mihăilescu)
Povestea Soirs ca a depistat o forma de dementa sociala, ma rog, mai multe, dar una se manifesta sub forma diminutivarii lucrurilor de care vrem sa fugim cumva.
La magazine, oamenii dau rest ‘bănuţi’, un ‘bonuleţ’, ei fac ‘o facturică’ sau pun – literalmente – ‘o ştampiluţă’. Sunt diminutivate lucrurile pe care le vrei inofensive fiindcă sunt simptomul unei traume (aici, pauperitatea). Noi nu vă luăm bani; vă percepem nişte ‘bănuţi’; la drept vorbind vă dăm marfa aproape gratis; în schimb livrându-vă un ‘bonuleţ’. Totul e mic, insignifiant, cald, intim. Raporturile dintre noi sunt vizibil amiabile, nicidecum unul dintre noi nu face profit de pe urma celuilalt în incinta comercială, nicidecum banii aflaţi cu câteva clipe înainte în portofelul dvs. nu ajung câteva clipe mai apoi în sertarul nostru de casierie, într-un număr obligatoriu mai mare decât ar face marfa. Nu vă traumatizăm în niciun fel, realitatea este vis; la intrare zâmbim, la ieşire vă urăm la revedere şi sănătate; vă putem spune şi pe nume, nu cel de familie ci pe numele mic, adăugând ‘domnul’ sau ‘doamna’ în faţă; de pildă, ‘doamna Ana’. De sărbători, vom împodobi cu beteală chenarul tejghelei, rafturile şi veţi auzi pe fundal colinde. Le veţi putea asculta când, în aglomeraţie, vă vom pune politicos în vedere să aşteptaţi ‘un minuţel’. În autismul sufixului diminutiv nu sunt percepuţi oameni sau realităţi, ci, afectiv, obiecte parţiale. Decuplezi realul, reducându-i complexitatea, anulând imaginea lumii şi angoasa raportului la celălalt.
“Concepţia estetică a vieţii, pe plan vulgar, înseamnă a înţelege traiul ca o petrecere. Cât de caracteristică şi cât de românească este noţiunea intraductibilă de chef, care nu poate fi transpusă exact, nici prin cuvântul francez la noce, nici prin cel german Bummel! Cheful este o manifestare, în acelaşi timp egoistă şi generoasă; el înseamnă ignorarea pentru o clipă a grijilor şi răspunderilor; el exprimă în chip culminant şi simbolic psihologia lui Petronius în ediţie populară românească. Românul adevărat nu este niciodată meschin şi îşi râde de aceea dintre compatrioţii lui cum sunt unii ardeleni care arată deprinderi raţionale şi cuminţi în administrarea cheltuielilor lor. Ideea românului despre avere şi venit este epicuriană; scopul acestora este consumul cu toate bucuriile lui.”
Mihail Manoilescu – Rostul şi destinul burgheziei româneşti
via Minoo
Am cateva bloguri pe care le citesc cu mare, mare placere si unul dintre ele este cel al lui Dan Alexe. Si, desi e un strop nepoliticos, dar nu vreau sa pierd, o sa notez aici niste crampeie dintr-un articol interesant despre niste cuvinte pe care le pronuntam des zi de zi. Si cum imi plac si cuvintele mult, si zi de zi tot mult, iata mai jos cateva dintre aceste consideratii:
Inainte oamenii aveau o „profesie” sau o „meserie”. Acum au cu toții câte un „job”.
Jobul e anonim și interșanjabil. Jobul e ca batistele de hârtie: se aruncă după ce l-ai folosit un pic. Pînă mai ieri, „meseria” se învăța, „profesia” se studia… ba chiar unii aveau o „vocație”. Vocație vine de la vox, voce in latină si însemna că unii erau „chemați”, in-vocați, erau predestinați, aveau o „chemare” pentru un anume meșteșug, pe care îl practicau la limita artei.
In mod inconștient, însă, apostolii flexibilității prin joburi temporare simt totuși ca nu e vorba acolo de muncă reală. Nu-i auzi niciodată vorbind despre „job”-ul de țăran. Fiind oricând de aruncat, jobul nu implică de fapt muncă reală.
Motiv pentru care se și aplică mai ales pentru funcții prin ministere si instituții. „Și-a găsit un job la ministerul de externe”, auzi deseori. Sau un job la ziarul cutare. Și auzind „job” știi pe loc că nu e vorba de o „vocație”.
În lumea „job”-ului, sau despre degradarea noțiunii de „muncă”…
Si pentru ca 1 mai sa nu treaca asa usor si fara sa ne amintim despre munca, am gasit un articol foarte bun pe blogul lui Dan Alexe. Va recomand, asadar, spre citire, articolul “Lucru”, “pramatii” si atitudinea româneascã faţã de muncã…
Româna prezintã particularitatea, spre deosebire de toate celelalte limbi neolatine, de a fi deturnat sensul latinescului lucrum intr-o directie cu totul neasteptata: lucru si a lucra. In latinã, lucrum inseamnã ”profit“, in special profitul realizat prin cãmãtãrie.
(…)
munca insasi nu e altceva decît termenul slavon care desemneaza chinul, tortura. „A munci“ are aceeasi radacinã cu „mucenic“ (martir). Un neam de osînditi…
Continuarea: aici.
Nu, adica nu de unde izvoraste apa sâmbetei pentru ca da, stiu ca nu exista apa sambetei si ca e doar o expresie. Dar asta ma intreb, de unde izvoraste expresia asta cu apa sambetei?
Si am cautat si prima referinta e un site crestin care zice asa:
Apa Sâmbetei: dupa o veche credinta, Apa Sâmbetei era un râu care se varsa in Infern; legenda pretinde ca apa fierbea toata saptamâna si numai sâmbata se potolea, de unde i se trage si numele.
Wiki ne zice in engleza asa:
In Romanian mythology, Apa Sâmbetei (Romanian pronunciation: [ˈapa ˈsɨmbetej]; lit. saturday’s water) is the name given to the World Ocean, the ocean that was said to encompass the entire earth. Its description varies by region, being described as boiling due to the proximity of hell (in Bucovina), or as cold, as the Kingdom of God is said to be built upon it.
Si, ca sa incheiem rotund un site crestin-ortodox adauga:
vine de la fanatic.
e doar o prescurtare.
Pe vremuri de demult, fanaticus= cel care sta pe langa un templu, care slujeste, slujitor al templului.
“M-am întâlnit cu o fată, pe care am iubit-o în tinereţe, la Bucureşti, şi m-au năpădit sentimentele. La Paris, mi-am amintit de ea în franceză şi am simţit trecutul altfel. În română, totul e mai intens, dar mai amestecat. În franceză, una e una şi alta e alta. În română, nu mi-am adus aminte de ce ne-am despărţit. În franceză, mi-am amintit imediat că a fost ceva cu situaţia mea financiară.”
Tudor Octavian- Sentimente traduse in franceza, mai demult in Jurnalul National