Pastila fericirii, scurtmetraj la DaKINO 2013

Stiti genul ala de oameni pe care, in mod clar, iti vine sa ii ucizi? Ok, nu sa ii ucizi pentru ca nu e frumos deloc sa ucizi oameni, dar genul ala de oameni de iti vine sa le faci ceva rau, rau, foarte rau? Si iti vine asa pentru ca ei se comporta oribil si te scot din minti si trag valul ala negru care ti se pune direct pe cap?

Este, da, caserita de la casa de bilete RATB care uitandu-se cu tot sictiriul din lume adunat in ochi, iti zice ca nu are rest. Pai da, dar vine autobuzul…Lasa, ca vine altul…Pai, da, doamna, dar e datoria Dvs. sa aveti rest!!!! Serios, poate ca e si datoria Dvs. Haideti, doamna, va rog, uitati-va mai bine poate aveti totusi rest? Stiti ce…daca nu va convine, de ce nu luati taxiul…

Sau taximetristul care iti zice ca nu vrea sa te duca in Drumul Taberei cu un ton cu care ai prefera sa te injure de mama.

Ei, bine, acum, exista o solutie de 12 minute ca sa va razbunati pe ei: Pastila Fericirii. Este un scurtmetraj al regizorului clujean Cecília Felméri. Cu: Adrian Titieni, Oana Ioachim, Tania Popa, Adina Cristescu, Virgil Aioanei și Dana Voicu. Scenariu: Cecília Felméri și Ruxandra Ioanid, după o idee de Cecília Felméri

Niste scurtmetraje romanesti la DaKINO 2013

Desi astazi era foarte frumos, foarte soare, si, implicit, foarte cald afara, mi-am limitat statul la terasa destul de mult pentru a sta mai mult de juma de zi in sala de cinema. E un schimb pe care l-as face si cu ochii inchisi, desi, evident, la cinema tre sa tii ochii deschisi.

Si, am fost la Noul Cinematograf al Regizorului Roman, la DaKINO 2013. Si am vazut multe, multe scurtmetraje in competitia de scurt metraje. Trei erau romanesti si mi-au si placut : Pastila fericirii; The Box; Merry Zombie Christmas.

Si am mai vazut si doua filme mediumetraje, asa, trebuia sa vad trei, dar al treilea nu a mai functionat (s-a stricat CD-ul si a trebuit sa ies din sala): De azi inainte si Fotografii de familie.

 

Lake Tahoe (2008), un film ca un lac sarat

Nimic aproape nu se intampla in Lake Tahoe (2008). Dar, pe masura ce te uiti la film, filmul incepe sa te doara. Si ti se intristeaza inima si apoi se aduna niste amaraciune prin cap si habar n-ai de la ce e. Dar e acolo si se tot aduna pana la finalul filmului si se face tot mai mare. Si imi plac la nebunie filmele astea care iti fac ceva, orice.

Considerat a apartine unei avangarde a filmului mexican, Lake Tahoe este al doilea film al regizorului Fernando Eimbecke, care e un tip destul de tanar. Filmul nu abunda de semnificatii, filmul asta se intampla pur si simplu. Si cum zicea Jean-Luc Godard (si am gasit eu intr-un comentariu pe imdb) orice film trebuie sa aiba un inceput, un mijloc si un sfarsit. Dar nu musai in aceasta ordine. In Lake Tahoe nu e ordine deloc, e doar tristete.

lake tahoe

 

Domestic, filmul

Astazi am trait o premiera. Am fost singura-singura in sala de cinema. Stiam ca exista o regula si trebuia sa se adune minimum trei oameni ca sa se proiecteze un film. Ei bine, la mall in zilele noastre se pare ca e diferit si merge si cu un singur om.

Astazi am fost singura intr-o sala imensa de cinema si am vazut filmul DOMESTIC  care mi-a placut foarte de mult si pe care il recomand spre vizionare cu drag. DOMESTIC este cel de-al treilea lung metraj al lui Adrian Sitaru, dupa „Pescuit sportiv” (2008) si „Din dragoste cu cele mai bune intentii” (2011) si da, i-a iesit din nou!

Este un film simplu aparent despre o viata si moartea la bloc, in micro-comunitatea urbana clasica. Se traieste si se moare intr-un fel la bloc. Povestea e pigmentata si sustinuta in toate punctele ei esentiale de animale: o gaina, un iepure, un porumbel, o pisica si mai multi caini.

Scenariul e foarte firesc si normal, amuzant si de plans pe alocuri (adica eu am plans, dar cum zic de fiecare data eu nu sunt relevanta pentru ca eu am plans si la Rocky V). Actorii fac niste roluri care mie o sa-mi ramana in cap macar o vreme: Gheorghe Ifrim este absolut fabulos, joaca simplu, curat si personal total. Ioana Flora si Clara Voda sunt minunate si fac roluri bune-bune. Adrian Titieni este cel mai bun administrator de bloc si un actor foarte convingator.Cos-Aelenei-Domestic-2-1024x656

Prin filmul meu n-am un mesaj de transmis şi nici un răspuns. Doar că, de multe ori, ne purtăm ciudat şi iresponsabil, din dragoste cu cele mai bune intenţii.
Adrian Sitaru, regizor | Interviu cu Adrian Sitaru: Ziarul Metropolis.

Trailer Domestic: AICI.

 

Pozitia mea despre pozitia copilului

Nu, nu am o pozitie despre film, cel putin nu o pozitie temeinica sau superargumentata, am doar o parere, o parere simpla de om ce a fost la filmul romanesc care a adunat cei mai multi oameni in sala de cinema dintre toate filmele romanesti din ultimii ani. Dar, mi s-a parut un titlu bun asta cu pozitia despre pozitia…ua, uaaaa, uaaaa…:).

Cel mai mult cred ca m-a impresionat la Pozitia Copilului drama atat de mare care nu este urlata, ci pur si simplu prezentata. Răzvan Rădulescu şi Călin Netzer aveau o  poveste de zis pe care, din pacate, o stiau preabine personal. Asa ca drama avea putere inca inainte de a fi pusa pe hartie, inainte de a deveni scenariu. Este, deci, mult dramatism in subiectul filmului. Dar nu e un dramatism dramatizat peste putinta, teatral, penibil si exagerat. Drama se tine intr-un echilibru sfasaietor si revoltaror, oamenii joaca film, nu teatru si de fapt nici macar nu ai impresia ca joaca film. Par sa joace viata pur si simplu. Si cand reusesc oamenii astia sa joace viata atat de firesc, se naste emotia. Emotia spectatorului care pleaca din sala de cinema incarcat cu un plus de perspectiva si doua-trei trairi noi.

Scena mea preferata din film e cea ca dialogului dintre un camatar-mator al accidentului (Vlad Ivanov), cu un ML care oricum e mai tare decat orice Audi si o mama (Luminita Gheorghiu) care, lucida si disperata devine cel mai abil negociator. Dialogul e temperat, disperat, ingrozitor de lucid, revoltator si foarte, foarte puternic.

pozitia copilului

Bonsai, 2011

Bonsai e un film in care apare, desigur, un bonsai.

Dar, este mainly un film despre iubire. Un film chilian, regizat de Cristián Jiménez, despre iubire cu minciuni, sex si tinerete in el. Si mai are filmul in el si multa literatura. Un baiat ii citea unei fete cu voce tare inainte sa adoarma sau sa o iubeasca, o fata traia ceea ce baiatul ii citea si tot asa.

Filmul (intrat in selectia oficiala Cannes 2011, Un Certain Regard) este frumos pentru ca este despre iubirea aia asa cum trebe ea sa fie. Foarte, foarte intensa si foarte, foarte misto.
bonsai1i

Pozitia Copilului la Festivalul de Film de la Berlin 2013

Pozitia Copilului (trailer) in regia lui Calin Petre Netzer este singurul film romanesc selectionat in Competitia Oficiala a Festivalului de Film de la Berlin 2013. Filmul este pe shortlist pentru Ursul de Aur alaturi de productii regizate de Gus Van Sant, Steven Soderberg, Ulrich Seidel, Danis Tanovic. Ceea ce e cam tare.

Ada Condeescu a fost selectată în programul Shooting Stars al Berlinalei.

Festivalul de Film de la Berlin are loc anul asta intre 7 si 17 februarie. Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc are si un stand la Berlinale Film Market “cu scopul de a introduce producţiile autohtone pe piaţa internaţională, de a crea legături pentru coproducţii internaţionale, precum şi de a prezenta România ca platou de filmare pentru proiecte ale marilor case de producţie internaţionale.”  Ceea ce e ok.

Deci, sa tinem pumnii amandoi!!!

monica jitariuc

Una giornata particolare, un film frumos ca o zi de sarbatoare despre o zi lunga cat o zi de post

Una giornata particolare este din 1977, este cu cea mai frumoasa femeie din lume ever si cel mai frumos barbat din vreme aia:  si . Si totusi, este un film despre singuratate, dar despre singuratatea a doi oameni pusa cap la cap si aratata cadru dupa cadru, impreuna si separat. Si singuratile astea sunt tare asemanatoare, iar izolarile celor doua personaje-identice.

Este un film ca o piesa de teatru, plin de frumusete, de tacere, de drama muta, dintr-asta…Da, mai e si multa mizerie psihica de Roma fascista din 1938 pentru ca atunci se intampla ziua speciala. Si mai e cladirea…dar da, pe langa cei doi actori mai joaca si cladirea in film, ca al treilea personaj. Mai precis cladirea reprezentata de curtea interioara cu uscatorul de rufe si scari si ferestre pe unde pot iesi pasari din casa si apoi se lasa prinse greu si cu babe care sunt rele si au mustata. Da, Regizorul  face din curtea aia interioara  cea mai mica si mai mare dintre lumile posibile.

Si, deci, Sophia Loren in splendoare, Marcello Mastroiani in putere fragila, Ettore Scola inspirat si curtea magica…fac un film musai de vazut la inceput pe lista filmelor musai de vazut.


una giornata

p.s. 1. de fapt nu e un film ca o piesa de teatru, e un film ca o poezie.

p.p.s. si lui Tom Ford cred ca i-a placut mult si s-a vazut asta in scene din filmul despre nesinguratate  (A Single Man, 2009)

A single man sau despre nesinguratate

Nu cred ca suntem cu adevarat singuri decat rar. Foarte, foarte rar. Cred asta pentru ca mi se pare ca orice relationare pe care o cream sau care ni se creeaza genereaza automat nesinguratate.

Adica, asa, mai simplu, daca eu sunt in padure si cred ca sunt singura si vad o pasare si aia se uita la mine si canta, sunt in padure cu o pasare.

Adica, daca eu sunt in casa si sunt singura si ascult in loop Santigold, sunt in casa cu niste muzica.

Adica, daca eu sunt pe o strada si trece pe langa mine un om si ala imi zambeste sau se incrunta la mine, sunt pe o strada cu un om care mi-a zambit sau s-a incruntat la mine.

Adica, daca eu sunt pe malul marii singura…aici e clar, sunt cu marea, cu nisipul, cu alea…in relationare cu chestii, ca sa nu ne mai complicam in poezii.

Deci, oricum, relationand continuu cu orice intr-un fel sau altul, suntem nesinguri. Asa cred io, dar io ma mai si insel.

Si filmul asta, A Single Man este despre cum eu ma insel si e cumplit sa fii singur. Si da, Julianne Moore este absolut cea mai sexy din lume uneori. Si filmul e regizat de Tom Ford care este un calofil si, deci, ies cadre frumoase si fotografice si magice. Actorii nu sunt imbracati de Tom Ford, desi ar fi fost foarte posibil. Dar, asta e deja la “trivia”.

 

Django Unchained sau boabe de sange pe flori de bumbac ziua, in amiaza mare

Da, imi place Quentin Tarantino dintotdeauna. La inceput, nici nu prea stiam ca e cool sa iti placa, iar acuma nici macar nu stiu ca e cool sa nu iti mai placa. Mie imi place Tarantino de la Reservoir Dogs la Pulp Fiction, de la Kill Bill-uri la Inglourious Basterds trecand prin Grindhouse sau Planet Terror sau Jackie Brown. In fine, deci tot.

Imi place pentru ca Tarantino seteaza cadrul in fiecare film, frame-ul, referinta si apoi se da drumul la treaba si uita de tot ca are o poveste de zis pana la capat. Incepe sa se desfasoare in incinta referintei precreate pe care o respecta pana in cel mai mic detaliu,  pe care ne-o descopera pana in cele mai mici amanunte surprinzatoare.

In Django Unchained referinta e westernul, desi Tarantino nu vrea sa zica asta ca cica filmul se petrece in sudul Americii de Nord, deci ar trebui sa ii zica southern. Unii adauga spagetti in combinatie. Si incepe Tarantino sa reia cliseele referintei si avem pistoale, sclavi negri, cai, Ku Klux Klan pe cai, bogatasi cu pasiuni dubioase ca de exemplu lupte cu negri puternici in fata semineului, muzica tipica si plina de lene in ea (Django…soundtrack). Dar nimic nu e la fel ca in referinta pentru ca, de fapt, cel mai mare talent a lui Tarantino e ca nu are limite. Nu exista pentru el prea mult si nici “nu se face asa ceva”. Adica, da, daca impusti o femeie ce sta in usa, ea pur si simplu isi ia zborul si dispare brusc in aer propulsata de puterea impuscaturii. Si da, e doar ridicol, dar extrem de posibil ca membri KKK sa fi fost niste prostuti sinstri si sa fi facut gaurile de la saci prea mici si de fapt sa nu vada bine. Filmul e cu sange, da, mult sange, si impuscaturi multe, si batai, si cai. Dar toate sunt altfel, a la Quentin, asa…la el violenta e fun tot watch:).

Jamie Foxx e cam magic ca Django, Christoph Waltz este cel mai cowboy dentist din lume iar Leonardo DiCaprio este dat cu gel si  e boier. Ii sta bine. Toti joaca minunat, unii mor, desigur, pana la final. Si da, se lasa cu sange pe flori albe de bumbac. Mi-a placut la nebunie filmul si  cu mine i-a iesit ce zicea el ca vrea sa faca prin filmele lui cu oamenii: “I want to top expectations. I want to blow you away”. De fapt, ii iese mereu. 

django-unchained-killshot

 foto: collider