Tag Archives: personal

36/2 random things about myself

Dacă ne-am cunoaște mai bine pe noi înșine, am putea să-i cunoaștem și pe ceilalți mai bine. Dacă i-am cunoaște pe ceilalți, i-am iubi mai mult, i-am judeca mai puțin și lumea ar fi un strop mai bună, om cunoscut cu om cunoscut. Câteva lucruri random adunate despre mine, mai jos, vă invit să vă faceți liste și să vă descoperiți așa, random:

  1. Primele fire de păr alb mi l-am zărit pe la treizecișicinci de an și aproximativ opt luni. Eram în lift
  2. Îmi place mirosul căldurii serile de primăvară spre vară
  3. Îmi plac enorm și dintotdeauna muzeele. Și cărțile.
  4. Culorile mele preferate – bordeaux cu un strop de negru în el, dar nu cât la merele bot de iepure de mult combinația de gri deschis-închis cu albastru mai închis.
  5. Am petrecut vreun an pus cap la cap din veri la o stână foarte mare, la bunicul meu. Am trecut și prin transhumanță, dat în strungă, muls vaca, pus menta din pământ în ibricul de pe vatră, dormit în cotroană, în cojoc, stat cu oile pe dealuri, mure și urme de urs. Aveam vreo 5 ani și lumea mea părea cel mai magic loc de pe planeta,
  6. Piesa muzicală care aș vrea să-mi definească viața e un fel de manea: e aia cu versul “Și vom petrece șapte zile de opt ori”
  7. Cel mai important lucru pentru mine în viață este încrederea. Ca să o obții și ca să o păstrezi trebuie să zici mereu adevărul. Adevărul e cel mai bun prieten al încrederii.
  8. Îmi place compotul cu vișine. Preferabil fără sâmburi. Dar și cu sâmburi.
  9. Anul ăsta ce a trecut, aveam 35 de ani și la 35 de ani am învățat că nu pot să fac totul, tot timpul. A fost și este încă foarte nasol să accept asta.
  10. Am aflat că am un fel de boală-chestie căreia nu i-am putut da niciodată un nume – dermographism (Mulțumesc, Ioana Casapu) – adică de fiecare dată când alerg sau merg pe biciciletă sau produc mecanism niște mici șocuri corpului la mișcare mi se fac niște semne aproape grafice pe piele.
  11. Am învățat târziu că nu sunt în funcție de alții, că sunt pur și simplu și singura mea șansă pentru a trăi e să mă iubesc pe mine.
  12. Mă interesează studiul stereotipiilor de gen, al moralei și al empatiei.
  13. De asemenea, citesc tot ce îmi pică în mână despre corp.
  14. Îmi plac toate florile aproape.
  15. Semnul meu de punctuație preferat este semnul întrebării.
  16. Îmi place cum se vede apa rece strânsă în căușul palmelor mele, în formă de inimă bombată. Mă spăl în fiecare dimineață minute în șir cu apă rece. Așa, de restrart.
  17. M-am apucat de masterul ăsta de antropologie – studii vizuale și societate ca să-mi mai structurez din preocupări, gânduri și lecturi. Funcționează și e una dintre cele mai bune decizii din viața mea.
  18. Cea mai mare realizare a vieții mele este că am reușit să iubesc. Că iubesc.

Urbanul ne-a invatat sa sublimam ura

Ura copleşitoare din rural, chiar şi în familii – mai ales în familii. Raporturi nevrotice, fraţi de 80 de ani care nu-şi vorbesc… Urbanul ne-a învăţat totuşi ceva: sublimăm bine ura. Nu doar că ne-o ascundem, dar o depăşim. Suntem atât de mulţi, devine vag plictisitor să mai ţii minte pe cine urai toamna trecută. O plimbare în oraş, cu pas măsurat şi gesticulaţie largă, de personaje de operă, de obicei rezolvă totul.
de pe unul dintre cele mai dragi bloguri mie: SOIRS

Un documentar despre oameni si pesti

Pentru ca niste oameni iau peşte de calitate din Lacul Victoria si il vând cu superbani mai departe, ba mai mult folosesc cargo-urile la dus, spre Africa pentru a transporta arme si la intors pentru peşte, niste destine sunt distruse: niste destine de oameni, de comunitati, de tari, de continent. Poate e mult zis asa, dar oricum, lucrurile se frâng in lant.

Si povestea asta de frângere in lant de destine ne este povestita intr-un documentar enervant de convingator. Se da cuvantul unui portar de la hala de curatare si transare, unei curve ce traieste pe banii pilotilor rusi ce vin in Tanzania, unui baiat care o freaca aiurea pe-acolo sau a unui patron de fabrica.

Astia de mai sus si multi altii vorbesc in Darwin’s Nightmare.

Până la urmă apare şi fericirea cumva

de multe ori prea devreme şi trece neobservată, alteori prea târziu şi este prea subtilă. Dar apare într-o formă sau alta, de cele mai multe ori alta. Aşa, cam ca în fimul ăsta.

p.s. la fel de lung ca şi postul în sine: Mifunes sidste sang sau Cântecul de lebădă a lui Mifune este un film realizat după principiile Manifestului Dogma, deşi regizorul (Søren Kragh-Jacobsen) îşi cere scuze că a încălcat pe ici, pe colo câteva prevederi.

Mikhalkov, cu drag

Am inceput seria Nikita Mikhalkov cu Burnt By The Sun si revin acum cu alte doua recomandari.

A Few Days in the Life of I.I. Oblomov (Neskolko dney iz zhizni I.I. Oblomova)- despre lene sau despre timp care trece pe langa tine, nu si pentru tine.

The Barber of Siberia (Sibirskiy tsiryulnik) nu pentru epic, ci pentru atmosfera. Totusi, cam prea melodramatic si chiar umpic kitch. Dar nu prea mult; de fapt, atata de putin, incat merita vazut.