Le scaphandre et le papillion

O poveste cam cutremuratoare si se pare ca adevarata a editorului Elle, Jean-Dominique Bauby. Filmul e filmat asa printr-un singur ochi. Un ochi care vorbeste, care scrie un roman, care iubeste si arata asta, care uraste si se vede si tot asa.
O sa va prindeti cand vedeti filmul. Pe care film ar fi frumos sa il vedeti. V-ar placea.

Tropic Thunder


Ben Stiller avea de mult timp in cap sa regizeze un film pe tema “fake boot camp”-urilor pe care le vazuse el cand a venit prima oara la Hollywood. Astea erau un fel de tabere de instruire pentru actorii care urmau sa fie parte a unor filme de/cu/despre razboi.

A reusit sa materializeze ideea in 2008 prin TROPIC THUNDER. A facut-o foarte bine si foarte, foarte amuzant. Filmul a fost premiat de mai multe jurii pentru “Best Casting Ensamble”: mentionez doar un Tom Cruise genial, pe care abia o sa-l recunoasteti, un Robert Downey Jr. negru si un Ben Stiller intre drama si comedie.

Enjoy!

The Fisher King


Din ciclul “cei ce n-au vazut sa vada, cei ce au vazut, sa revada” va aduc azi in atentie The Fisher King a lui Terry Gilliam. Cred ca e printre putinele filme unde Robin Williams chiar imi place.

Un fel de citat din multele remarcabile din scenariu: Jack Lucas: [drunk and talking to the Pinocchio doll] You ever read any Nietzsche? Nietzsche says there’s two kinds of people in the world: people who are destined for greatness like Walt Disney… and Hitler. Then there’s the rest of us, he called us “the bungled and the botched.” We get teased. We sometimes get close to greatness, but we never get there. We’re the expendable masses. We get pushed in front of trains, take poison aspirin… get gunned down in Dairy Queens.

Movies For The Week-end: Samsara & The Cave Of The Yellow Dog

Mie mi se pare ca ar trebui sa ajung in Mongolia in curand. In primul rand pentru natura&stuff si experienta si asa si in al doilea rand, pentru ca sunt copii foarte frumosi si rosii in obraji in Mongolia. Liniste si pace si frumusete si simplitate se gaseste ca un preview in The Cave of The Yellow Dog. Sper sa va placa.

Si ar mai fi un film pe care l-am vazut recent si mi-a placut si cred ca v-ar placea: Samsara. Filmul asta e umpic mai filosofic dar nu foarte filosofic. Una dintre intrebarile puse e: “What is more important: satisfying one thousand desires or conquering just one…”.

Voi de-a ce va jucati in oglinda cand erati mici?

Citind articolul despre decernarea premiilor Oscar, mi-a atras atentia declaratia lui Kate Winslet din speech-ul sau de acceptare a trofeului pentru Cea mai buna actrita intr-un rol principal.
“De la varsta de 8 ani ma pregatesc pentru acest speech”, a spus actrita care a spus ca in repetitiile pe care le facea in oglinda de la baie, statueta Oscar era reprezentata de un flacon de sampon.

Io cand eram mica ma jucam de-a “prezentatoarea emisiunii ce prezinta carti de citit oamenilor”. Mai precis, faceam asa:
-luam un scaun si il puneam in fata oglinzii
-ma imbracam frumos cu tocuri si asa
-ma asezam pe scaun picior peste picior
-pregateam dinainte, pe etajera de la oglinda (rama oglinzii mari era galbena) un teanc voluminos de carti
-luam carte cu carte si citeam ce scria pe coperta 4 cu un ton convingator

p.s. Imi aduc si acum aminte de textul de pe coperta ultima a romanului politist “In arsita noptii” de James Ball sau ceva de genu asta: “Fantastic, extraordinar, te lasa fara cuvinte. Mister, suspans si furie impotriva nedreptatii” :).

Voi de-a ce va jucati in oglinda cand erati mici sau mijlocii?

Maradona by Kusturica si Tinerimea Romana

Asta nu e un film extraordinar. Demersul este, insa. Un Kusturica patruns de succesul pe care il are si multpreaconstient de el nu e atat de fermecator. Mai mult, prieten de ani de zile cu Maradona, K. este cumva venerator si il cam ridica in slavi pe baiatul asta. Maradona stiu ca nu e un simplu baiat, dar pana la zeu cred ca mai e mult. Adeptii Bisericii Maradoniene cred ca m-ar contazice insa bigtime.

Oricum, merita vazut si daca nu ati apucat la DaKino, puteti sa il vedeti duminica asta, de la 20:00 la Cinema Tinerimea Romana de langa Izvor. E o sala foarte frumoasa. Eu am vazut aici Nunta Muta. Sala e mica si peretii sunt plini de ferestre imense. Intra umpic de lumina. Atmosfera e ca intr-o sufragerie mai mare umpic si mai cocheta.

p.s. apropo de primul meu paragraf, lamuritor este citatul lui Baudelaire, pus la inceput de film :
„God is the only being who, in order to reign, doesn’t even need to exist”

Copiii finlandezi la oamenii suedezi

In timpul celui de-al doilea razboi, finlandezii au trimis vreo 70,000 de copii de-ai lor in Suedia ca sa stea “la familii suedeze”. Suedia era neutra si in Suedia nu venise razboiul. De-aia ii trimisesera in Suedia.
Filmul asta pe care l-am vazut io ieri se numeste Mother Of Mine sau Äideistä parhain in finlandeza si este foarte, foarte trist. E povestea unuia dintre cei 70,000. Il chema Eero si avea 9 ani.

Foarte linistit filmat si curat si amplu.
Si e multa verdeata si pace aparenta in film.

Un cerc restrans de oameni detine norocul

Am vazut un film care se numeste Intacto care e mai prost umpic, desi porneste de la o idee foarte misto. Asa ca nu va mai zic de film, va zic de ideea de la care a plecat. Cica numa’ niste unii, foarte putini detin in viata asta norocul. Norocul in toate, norocul in mult. Si ei sunt o comunitate foarte restransa care isi testeaza norocul in cadrul comunitatii. Cine are cel mai mult noroc.
Si jocurile de stabilire de nivel de noroc sunt foarte diverse: de la ruleta ruseasca, la “pe capul cui se opreste libelula”, etc.

Deci, misto idee. Filmul insa e lalalit si ideea prea putin exploatata. Daca v-a venit insa pofta de vazut care e treaba cu norocul intr-un mod mai dramatic insa si intr-un film mult mai misto decat Intacto, recomand 13 Tzameti. O sa va placa, cred.

Scarecrow, 1973

Asta-i un film pe care l-am tras acuma vreun an de la taica-mio din calculator. Nu am apucat sa il vad pana zilele trecute. Cu acest film mi-am dat seama (ce era de altfel la mintea cocosului, cred) ca poti interveni pe subtitrari pentru ca la inceput scria la film (dupa titlu): “Scarecrow. Unul din filmele preferate ale lu’ Ake” (Ake e taica-mio).

In fine. Filmul este de o candoare incredibila, cu 2 ore care parca nu se termina si te bucuri ca e asa, in care nu se intampla tot timpul ceva, ba de multe ori nu se intampla nimic. Un Al Pacino cu un rol exceptional si megasimpatic si un Gene Hackman care dezamagit de esecul filmului (dpdv comercial) a zis dupa filmul asta ca el va juca doar in filme comerciale.

Nu apare in film nici o sperietoare. Dar, explicatia titlului e savuroasa. Daca nu o sa vedeti filmul, puteti sa cititi de ce ciorile de fapt rad cand vad sperietorile si ce inseamna asta pentru fermieri: aici, la memorable quotes. Io va sfatuiesc sa nu dati click, ci sa vedeti filmul.

The Darjeeling Limited

este un film al lui Wes Anderson cu trei baieti si cu filosofie naiva care nu prea duce nicaieri.
In rest, unul dintre actori a purtat un lime in pantof pe tot parcursul filmarilor ca sa poata schiopata coerent si consistent tot timpul, in film.

Si o sa mai retin din filmul asta in afara de asta cu lime-ul ca uneori daca tac toti oamenii, transmit toti mai mult. Daca veti vedea filmul, veti intelege umpic, cred.